Cu mâinile goale pornise
Naomi 'mpreună cu Rut,
Căci nu se lăsase învinse
De lacrimi ce-au curs în trecut.

Privesc cu credință în zare
Și merg înainte mereu,
Chiar de pustiul e mare,
Cu ele-i, să știți, Dumnezeu.

Ajung împreună la poartă,
Totul e-așa de schimbat...
Plecase-n belșug altădată,
Acum, numai Rut i-a rămas.

Cetatea se pune-n mișcare,
Le-ntâmpină toți bucuroși.
Aminte-mi aduc de-o serbare
Cu ramuri, copii zgomotoși...

De Domnul Isus, care-odată
Intrase-n cetate smerit,
Mulțimea-L urma-nflăcărată,
Cu ramuri și flori L-au primit~&,"&~

Un plan mai măreț are Domnul,
El prinde conturul încet:
Cel mai de preț este omul
În ochii Stăpânului drept.

El vrea omenirea salvată
Din lanțul amar de păcat;
Isus este cheia ce scapă —
Prin El poți să fii dezlegat.

E greu pentru Rut, dar muncește,
Adună în braț, spic cu spic.
O viață mai bună-și dorește
Deși, azi, nu are nimic.

Boaz o zărește, și-i spune
Degrabă la-al său slujitor
S-o lase, cât vrea, să-adune
Din grâul rămas pe ogor.

Boaz îi aduce salvare,
Rut uită amarul trecut,
Când ține în brațele sale
Copilul speranței — născut.

Să nu te oprești din lucrare,
Chiar dacă-i pământ secetos.
De soarele arde mai tare,
Rămâi ancorat în Hristos!

Vei strânge recolta odată
Pe care o semeni plângând.
În ceruri primi-vei răsplată,
Când pâine dai celui flămând.

Vino și intră pe-ogoare
Și mergi înainte mereu,
Chiar de zăduful e mare —
Să nu obosești, dragul meu!

Povara-ți va fi ridicată
Când Mirele nostru iubit,
Pe norii cerești se arată —
Vei fi cu cei drepți răsplătit.

Dar până atunci, te silește,
Te luptă, de-i soare, de-i ger,
Căci vine o zi când, uitate,
Vor fi greutățile-n cer!