Aduceți-l la Mine!
Autor: Virgil Vîrstă
Album: fara album
Categorie: Diverse

                                           Aduceți-l la Mine!

                                             Marcu 9:16-24

            „El i-a întrebat: „Despre ce vă întrebați cu ei? “

Și un om din norod I-a răspuns: „Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpânit de un duh mut.

           Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. Copilul face spumă la gură, scrâșnește din dinți, și rămâne țeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, și n-au putut. “

          „O neam necredincios! “ le-a zis Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceți-l la Mine. “

            L-au adus la El. Și, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere; copilul a căzut la pământ, și se zvârcolea făcând spumă la gură.

          Isus a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când îi vine așa? “ „Din copilărie“, a răspuns el.

          „Și de multe ori duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne. “

        Isus a răspuns: „Tu zici: «Dacă poți! » … Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede! “

         Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrămi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele! “

         Scriptura ne încurajează și ne îndeamnă să nu dăm înapoi în clipele grele din viață; dimpotrivă ne povățuiește să ridicăm privirile în sus, spre Dumnezeul cerului, pentru că izbăvirea vine întotdeauna de la El. Așadar, să nu ne pierdem speranța când oamenii nu ne pot da răspunsuri la frământări, sau nu ne pot rezolva problemele, ci cu nădejde și credință deplină să mergem în rugăciune la Domnul Isus.

          Așa este viața pe pământ. Ea ne arată cine rămâne și cine pleacă; ne arată neputințele în fața dificultăților, dar credința ne amintește că Dumnezeu este alături de noi chiar și în cele mai grele momente.

           Textul acesta descrie un moment dramatic în istoria poporului lui Dumnezeu. Imediat după Schimbarea la Față, petrecută pe Munte, Domnul Isus a coborât într-un sat, în care a vindecat un tânăr posedat de un duh mut și obraznic. Dar scena aceasta evidențiază lupta dintre necredință și credință.

         În timp ce Domnul Isus împreună cu cei trei ucenici Petru, Iacov și Ioan erau pe munte, ceilalți nouă ucenici, rămași jos, s-au confruntat cu un caz disperat. Un tată adusese la ei pe fiul său, chinuit de un duh mut și violent, ca să-l vindece; el auzise că Mântuitorul le dăduse ucenicilor putere peste duhuri și boli. În zadar însă, pentru că ucenicii nu au putut să facă nimic pentru băiat.

          Când L-a văzut pe Domnul Isus, tatăl I-a mărturisit: „Le-am spus ucenicilor Tăi să-l scoată, dar n-au putut”.

           Toată această scenă, luată în ansamblu, arată contrastul dintre slava lui Dumnezeu de pe munte, unde are loc schimbarea la față a Mântuitorului și realitatea de jos, dureroasă, marcată de suferință și eșec spiritual.

          Cu adevărat, ucenicii primiseră anterior, din partea Domnului, autoritate peste duhurile necurate conform Evangheliei după Marcu 6:7 „Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate”, însă aici au eșuat din cauza lipsei de credință, fără rugăciune și post. Versetul 29: „Acest soi de draci”, le-a zis Isus, „nu poate ieși decât prin rugăciune și post.”

            În apelul acestui tată adresat Mântuitorului observăm multă deznădejde: „Dar dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne”. Acest cuvânt: „dacă poți”, arată cum neputința ucenicilor de a scoate duhul necurat din sufletul băiatului a zdruncinat credința tatălui, chiar și în puterea și dumnezeirea lui Isus. Se vede clar lucrul acesta prin faptul că el nu mai vine la Domnul Isus cu credință fermă, ci I se adresează cu o nădejde fragilă. „Dacă poți!”

            Domnul Isus a înțeles starea sufletească a acestui tată greu încercat și, într-un fel, l-a corectat imediat, redându-i speranța vindecării: „Tu zici: «Dacă poți! » Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!”.

            Prin urmare, problema nu era lipsa de putere a Domnului Isus asupra bolilor de tot felul sau asupra duhurilor necurate, ci lipsa de credință a omului.

            Tatăl acestui fiu chinuit de către duhul cel rău, și-a recunoscut starea, că ar vrea să creadă, dar simte în același timp îndoiala și deznădejdea din sufletul său; el a înțeles că până și credința este un Dar și numai Domnul Isus putea i-o întărească

            Versetul 24: „…tatăl copilului a strigat cu lacrimi (de pocăință): „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”

          Iacov, fratele Domnului Isus, a scris în Epistola sa în 5:15 „Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va însănătoși, și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.”

          Din punctul de vedere al apostolului, vindecarea este privită ca un act al Domnului bazat pe o rugăciune plină de credință și nu pe un merit sau pe un ritual omenesc.

            Când sufletul îți este greu, când oamenii din jurul tău ridică din umeri neputincioși, să nu uiți, prieten drag, că Dumnezeu este Același, neschimbat, și poate să-ți vină în ajutor. Privește către El cu credință. El îți cunoaște grijile, îți știe dorințele și vede fiecare lacrimă pe care o ai în inimă. Dacă fiul, fiica, sau oricare drag ție este într-o stare rea, nu ezita, adu-l în rugăciune cu credință la Domnul Isus.

           Așa le-a spus Domnul Isus ucenicilor, care nu au putut face nimic pentru băiat: „Aduceți-l la Mine!”

            La Domnul vei găsi întotdeauna iertare, mângâiere, izbăvire, vindecare și El nu te va refuza niciodată când vei veni la El.

          Prieten drag, să ai credință că după fiecare încercare vine și o rază de lumină. Versetul 27: „…Isus l-a apucat de mână(pe băiat), și l-a ridicat. Și el s-a sculat în picioare.”

           Domnul Dumnezeu îți dăruiește pace în suflet atunci când frământările nu te lasă; dacă ești bolnav îți dăruiește vindecare deplină; să nu te îndoiești niciodată de puterea și dragostea Lui. Să nu-ți pierzi niciodată speranța, ci, încrezător, să rămâi lângă Domnul Isus care poate totul în toți.

            Când oamenii se dovedesc a fi neputincioși și sufletul tău rămâne apăsat, nu uita că poți găsi în rugăciune puterea de a continua, puterea de a merge mai departe și, prin credință, să te înfățișezi înaintea Domnului. Dumnezeu îți cunoaște durerile, te ascultă chiar și în tăcerile tale și îți poate dărui pacea și credința, atunci când ai cea mai mare nevoie de ele.

         În Evanghelia după Matei 8:16, Cuvântul Scripturii spune că cei ce se încredeau în Domnul și în puterea Lui de vindecare, aduceau bolnavii la El. „Seara, au adus la Isus pe mulți îndrăciți. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, și a tămăduit pe toți bolnavii…” 

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/346401/aduceti-l-la-mine