În tâmple-mi clocotește anotimpul
Când mă inundă cu decoruri vii,
Aș vrea să îl opresc în poezii,
Căci niciodată nu-mi ajunge timpul.

Nu, nu vreau să pavez Calea Lactee
Și nici la Carul mare să pun dric;
Eu nu cer timp pe care să-l dedic
Lucrării de-nhămat la alizee.

Vreau timp să îmi fac ordine prin gânduri,
Că-i prea strâmt locul pentru Dumnezeu,
Să-I fac un loc în mine... cât sunt eu,
Și-apoi să-L pun și „în” și „printre” rânduri.

Răstorn clepsidra care mă presează,
Și când o văd ca semn de infinit,
În mine mă strecor la robotit
Și larg deschid fereastra spre amiază.

Fac loc punând pe rafturi sentimente
Și lângă ele gânduri și idei,
Iar când e larg și luminos, închei:
Mă umple, Doamne, de trăiri ardente.

Am loc acum, dar umple-mă de Tine,
Să-mi fie viața dragoste și zbor,
Și când iubind mă dărui, jertfitor,
Să simt că-Ți semăn tot mai mult, Divine!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 3 octombrie 2026