Vinerea întunecată a Golgotei poate fi numită Mare doar în virtutea învierii Mântuitorului. Ziua de Vineri, din cadrul săptămânii Patimilor, nu a început foarte promițător. Părea că forțele răului au învins forțele binelui: Isus Hristos a fost judecat, biciuit și condamnat la moarte, majoritatea prietenilor și ucenicilor săi au fugit speriați, Mântuitorul a fost răstignit pe cruce împreună cu doi tâlhari - suferind o moarte umilitoare. Dar ucenicii lui Isus Hristos au prins și ziua de Duminică. Au învățat atunci că Dumnezeu, deși pare lipsit de putere, este atotputernic. Chiar dacă a fost omorât, Mântuitorul a revenit la viață. Din acea zi, apostolii nu s-au mai îndoit niciodată de Dumnezeu și au învățat să nu-L mai excludă niciodată din planurile lor. Într-adevăr, Dumnezeu a transformat cel mai sinistru act al istoriei (răstignirea și moartea lui Isus Hristos) în cea mai mare victorie din toate timpurile (învierea lui Isus Hristos).
Datorită crucii lui Isus Hristos avem speranță. Prin rănile Lui, și nu neapărat prin minunile Lui, suntem vindecați (Isaia 53:3-5). Dacă Dumnezeu a transformat o aparentă înfrângere în cea mai mare victorie, cu siguranță El se poate îngriji de greutățile din viețile noastre. Între mormântul gol (al Mântuitorului) și mormintele celor dragi stă cea mai mare promisiune din istorie, și anume speranța învierii și a revederii (1 Corinteni 15:19). Într-un fel, trăim în Sâmbăta dinaintea revenirii Mântuitorului. În fața necazurilor și a suferinței, poate că deseori suntem la fel de deznădăjduiți precum erau și ucenicii, în Sâmbăta dinaintea învierii. Însă Duminica Paștelui ne prezintă doar un crâmpei din modul în care va arăta Duminica revenirii lui Isus Hristos. Toate rănile și toate dezamăgirile noastre vor dispărea. El va șterge orice lacrimă din ochii noștri (Apocalipsa 21:3-4). Răul va fi înfrânt pentru totdeauna. Nu vor mai fi boli sau accidente de mașină, nu va fi mai fi moarte (Filipeni 3:20-21). Dumnezeu va răscumpăra inclusiv creația din robia stricăciunii (Romani 8:18-23; 2 Petru 3:11-14; Apocalipsa 22:1-2).
Prin învierea Sa, Isus Hristos a anticipat învierea credincioșilor (1 Corinteni 15:20-23). Deși Mântuitorul nostru a făcut multe vindecări, Acesta nu i-a vindecat și nu i-a înviat pe toți oamenii. Au rămas mulți oameni bolnavi și o grămadă de morți în morminte. De ce? Pentru că prima Lui venire nu a avut ca scop răscumpărarea deplină a creației căzute. La Golgota, Isus Hristos ne-a răscumpărat sufletele noastre de sub robia păcatului și a anticipat că va avea loc și o răscumpărare a trupurilor noastre, la revenirea Sa. Teologul german Jurgen Moltmann exprimă într-o singură frază evenimentele începând cu Vinerea Mare și până în Duminica Paștelui. De fapt, teologul oferă un rezumat al istoriei trecute, prezente și viitoare a omenirii: „Dumnezeu plânge cu noi pentru ca, într-o bună zi, noi să putem râde cu El. “ [1]
Cum să trăim în această zi de Sâmbătă? Așteptând Duminica revenirii lui Isus Hristos, cu speranță și credință. Viața împreună cu Dumnezeu avansează, ca orice altă relație: cu victorii și eșecuri, cu încercări și triumfuri. Însă prin orice probleme am trece, noi nu trebuie să ne oprim, chiar dacă uneori, din cauza necazurilor, noi ne vom târî prin viață. Cu siguranță vor veni și momente în care cei mai mulți dintre noi vom putea merge, vom fi capabili să alergăm și, de ce nu, chiar să zburăm. Iar cei care trecem mai ușor prin viață, haideți să nu uităm de cei care se târăsc sau merg mai greu, din cauza problemelor. Mântuitorul nostru s-a înălțat pentru ca noi să-I luăm locul. Prin urmare, noi trebuie să empatizăm cu cei care trec prin necazuri. Unii se întreabă unde este Dumnezeu atunci când oamenii suferă. Răspunsul este cuprins într-o altă întrebare: „Unde sunt credincioșii (biserica lui Isus Hristos) atunci când oamenii suferă? “
Bibliografie:
[1] Jurgen Moltmann, The Way of Jesus Christ, op cit. , p. 322