(17) Scopurile suferinței (ne smerește)
Autor: Mureșan Cătălin
Album: Despre rău și suferință
Categorie: Apologetica

          Mândria este unul dintre păcatele cele mai frecvente dar, în același timp și detestate, mai ales atunci când îl identificăm în ceilalți oameni. Un om foarte mândru, care are o părere înaltă despre sine, ar putea considera că are merite înaintea lui Dumnezeu. Dar cu o astfel de atitudine, nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu și nu poate beneficia de mântuirea pe care El ne-o dă în dar. Apostolii Petru și Iacov ne avertizează că Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har (Iacov 4:6; 1 Petru 5:5). Unii oameni sunt foarte deranjați atunci când văd mândrie la semenii lor. De fapt, dacă cineva se simte foarte jignit de mândria semenilor săi, atunci acesta poate fi foarte mândru. Fiecare dintre noi avem mândrie în firea noastră pământească. Dacă noi începem să realizăm acest lucru, avem șanse să devenim mai puțin mândri. Însă dacă cineva susține că nu are mândrie, este foarte posibil ca această persoană să fie foarte mândră. Diavolul încearcă să-l determine pe omul mândru să creadă că nu este mândru. Există trei persoane care trăiesc în fiecare dintre noi: cine credem noi că suntem, cine cred ceilalți oameni că suntem și cine știe Dumnezeu că suntem (Leonard Ravenhill). Următoarele forme de mândrie sunt foarte des întâlnite în societatea noastră: desconsiderarea semenilor, lăudăroșenia vieții, falsa smerenie și dorința exagerată de a fi apreciați pentru ceea ce facem. [1]

          Noi putem învăța de la Isus Hristos cum să trăim smeriți (Filipeni 2:5-8). Astfel, devenim conștienți că depindem de Dumnezeu și că despărțiți de El nu putem realiza nimic (Ioan 15:5). Încercăm să avem păreri cumpătate despre propria persoană și ne dorim să nu-i desconsiderăm pe ceilalți oameni. Știm că trebuie să vedem lucrurile bune la cei din jur și că putem învăța multe de la ei. Totodată, cu cât Îl cunoaștem mai mult pe Dumnezeu, realizăm cât de păcătoși suntem și căutăm tot mai puțin aprecierile celorlalți și lăudăroșenia vieții.

          Ucenicii s-au certat între ei ca să știe care este cel mai mare. Dar Mântuitorul le-a confirmat că oamenii care se smeresc vor avea cele mai înalte poziții în Împărăția cerurilor (Matei 18:4). Dacă noi vom căuta să fim mândri, Dumnezeu va fi nevoit să aducă necazuri în viața noastră pentru a ne smeri (Matei 23:12). Chiar și apostolul Pavel a ajuns să sufere de un handicap, pentru a nu deveni plin de mândrie, pe fondul descoperirilor spirituale de care a beneficiat (2 Corinteni 12:7). După ce L-a rugat de trei ori pe Dumnezeu să-l vindece, Pavel a recunoscut că metoda prin care Dumnezeu l-a smerit a fost un instrument util în maturizarea sa spirituală (2 Corinteni 12:8-10).

Bibliografie:

[1] (02) Dumnezeu este împotriva celor mândri - Resurse Creștine

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/346279/17-scopurile-suferintei-ne-smereste