Biserica din Laodiceea a fost asupru criticată de Isus Hristos. Mântuitorul nu a avut pentru ea niciun cuvânt de laudă, ci doar dezapreciere și mustrare. Iubirea Mântuitorului pentru biserică se observă din faptul că El o mustră și o disciplinează. Dacă nu ar fi fost interesat de această biserică, Mântuitorul nu s-ar fi ocupat de ea. Însă Isus Hristos îi cheamă pe cei din Laodiceea să fie zeloși și să se pocăiască.

          În trecut, biserica din Laodiceea Îl acceptase pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. Cândva, această biserică fusese vie şi dinamică, dar a intervenit ceva în viaţa ei care a determinat-o să aleagă calea de mijloc. Toleranța față de păcat, atracția înspre lucrurile materiale și compromisul au adus-o în această stare deplorabilă. Cel mai probabil, pentru a evita sărăcia și persecuțiile din partea societății păgâne, unii credincioși nu Îl mai mărturiseau pe Isus Hristos, iar alții participau la ritualurile păgâne (ofrande aduse Cezarului și zeilor păgâni). Biserica din Laodiceea nu era nici rece, nici fierbinte, ci dezgustător de călduță. Această biserică era suficient de călduță pentru a-i determina pe oameni să creadă că era o biserică a lui Dumnezeu și dezgustător de călduță în ce privește lucrurile divine, încât să-I producă repulsie Mântuitorului. Mai mult, credincioșii din biserică erau caracterizați de mândrie, ignoranță și mulțumire de sine.

          Biserica din Laodiceea nu era conştientă de starea ei. Ea se credea foarte bogată, pe când Mântuitorul o vedea într-o sărăcie lucie. Din punct de vedere material, locuitorii din Laodiceea erau atât de bogați, încât atunci când oraşul lor a fost distrus de un cutremur de pământ în anul 61, aceștia l-au reconstruit într-un singur an. Însă din punct de vedere spiritual, credincioșii din biserică erau ticăloși, nenorociți și vrednici de milă. Creştinii adevăraţi din alte orașe din Asia Mică treceau prin încercări mari, îşi pierdeau locul de muncă deoarece nu doreau să se închine zeilor şi cezarului, li se confisca averea şi erau martirizaţi. În tot acest timp, credincioșii din Laodiceea umblau după lucrurile materiale și se bucurau împreună cu păgânii de bogăţie, lux şi petreceri. Mântuitorul i-a sfătuit să cumpere de la El aur rafinat în foc. Acesta este simbolul unei vieți autentice de credință, mult mai valoroasă decât aurul, care atunci când este testată de focul încercării are ca urmare lauda, onoarea și gloria la adresa lui Isus Hristos (1 Petru 1:6-8).

          Laodiceea se lăuda că hainele pe care le confecţiona erau cele mai frumoase şi că ea îmbrăca întreaga lume selectă a vremii respective. Mântuitorul nu a condamnat biserica din Laodiceea pentru că făcea haine frumoase. Însă credincioșii şi-au îmbrăcat numai trupul, în timp ce sufletul le-a rămas gol. Prin compromisul lor cu lumea, nu numai că şi-au pătat haina albă, dar au rămas de-a dreptul goi. De aceea, Isus Hristos i-a sfătuit să cumpere de la El haine albe, ca să nu li se vadă ruşinea goliciunii. Într-adevăr, hainele pot împodobi trupul, dar nu pot acoperi un caracter urât și păcătos. Însă hainele albe primite de la Isus Hristos reprezintă un simbol al sfințeniei în viața cotidiană.

          Orașul Laodiceea era renumit pentru vindecarea bolilor de urechi și de ochi. Această cetate îşi exporta alifia pentru ochi în toată lumea. Însă biserica din Laodiceea era atât de oarbă încât chiar dacă ar fi împrumutat toţi ochii din lume, tot nu ar fi fost capabilă să-şi vadă propria sărăcie și goliciune spirituală. Isus Hristos (Lumina lumii) le-a spus să-și ungă ochii cu unguent, adică să se lase călăuziți de Duhul Sfânt, care îi va ajuta să vadă domeniile din viață unde trebuie să se reformeze și le va oferi o perspectivă spirituală corectă asupra vieții.

          O parte din biserica contemporană este similară cu biserica din Laodiceea. Mulți creștini trăiesc în lux, în timp ce alți oameni nu aud Evanghelia. Internetul, televiziunea, moda și luxul ne pasionează mai mult decât Isus Hristos. Deseori, noi purtăm cununi în loc să ducem o cruce. Dedicăm ce avem mai bun carierei noastre, iar lui Dumnezeu puțina energie care mai rămâne, dacă mai rămâne ceva. Ne strângem comori pe pământ, de parcă am trăi mii de ani pe această planetă. Suntem orientați doar înspre nevoile noastre materiale și aspirăm prea puțin la o adevărată trezire spirituală. Mulți dintre noi nu vorbim despre Isus Hristos cu nimeni. Nu ne pasionează Cuvântul lui Dumnezeu și suntem superficiali în foarte multe lucruri pe care le facem. În ajunul venirii Mântuitorului nostru, starea bisericii creștine mondiale nu este deloc îmbucurătoare. În aceste condiții, să nu ne mirăm că Dumnezeu mai îngăduie unele necazuri peste noi, ca să ne trezească din această letargie spirituală. De fapt, mulți credincioși au mărturisit că, în urma unor încercări dramatice, s-au trezit din starea de amorțeală spirituală și s-au apropiat de Dumnezeu. Dacă nu ar fi existat necazurile prin care au trecut, aceștia ar fi trăit în continuare în starea de „căldicei”, cu riscul de a fi lepădați de Dumnezeu.