Bunătatea lui Dumnezeu
Autor: Martin Luther
Album: Day by Day
Categorie: Diverse

„El dă pace ținutului tău și te satură cu cel mai bun grâu.” (Psalm 147:14)

1 Octombrie: Bunătatea lui Dumnezeu 

Când vedem un lan întreg sau chiar un singur bob de grâu, nu ar trebui să recunoaștem doar bunătatea lui Dumnezeu, ci și puterea Lui și să ne spunem: „Ce bob minunat! Dumnezeu ni-l dă din belșug, din marea sa bunătate. Și cu câtă putere îl păzește! Câte primejdii nu a trebuit să înfrunte din clipa în care a fost semănat și până când ajunge pe masa noastră! Cu ce putere l-a smuls din degetele și mâinile diavolului, care îl apucă ca să-l distrugă și să ne lase flămânzi!” O inimă evlavioasă și credincioasă înțelege foarte bine cât de zadarnice ar fi toate lucrările noastre: aratul, semănatul, udatul și toate celelalte, fără ajutorul darurilor lui Dumnezeu. Chiar dacă trebuie să muncim cu sârguință și să căutăm din pământ hrana de care avem nevoie (Gen 3:19), nu trebuie să ne încredem doar în munca mâinilor noastre, ca și cum totul ar putea fi făcut numai prin puterea noastră. Este nevoie de mai mult decât mâinile noastre. Dumnezeu trebuie să binecuvânteze și să facă roditoare munca noastră, iar apoi trebuie să o apere împotriva tuturor duhurilor rele.

Fragment tradus din „Day by Day” de Martin Luther / Dawn Weinstock, Editura Concordia Publishing House

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/346257/bunatatea-lui-dumnezeu