Să nu rămâi în starea de căldicel!

                                        Apocalipsa 3:14-16

      „Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!

          Dar fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.”

        În textul de mai sus, găsim mesajul trimis de către Domnul Isus Cristos Bisericii din Laodicea, prin care mustră starea ei spirituală, căldicică, de autosuficiență.

        „Martorul credincios și adevărat”, în felul acesta Se prezintă Domnul Isus, pentru a arăta că El este garanția absolută a adevărului și a faptului că evaluarea pe care o face acestei Biserici (acestui tip de Biserică) este obiectivă și corectă din punct de vedere spiritual.

         Este ciudat  că astăzi nu mai ai voie să vorbești Bisericii despre pocăință, despre starea de păcat și despre depărtarea de sfințenie, iar dacă cineva îndrăznește să arate aceste lucruri este, omenește, marginalizat.

         Din punct de vedere material Biserica Laodicea era bogată, așa cum sunt multe biserici „temple” astăzi, dar lipsite de ceea ce este mai important: Duhul Sfânt. Este o „tragedie” să fii bogat, să-ți etalezi „aurul” și „argintul”, dar să fii sărac spiritual, iar Duhul Domnului să nu-Și mai găsească locul și bucuria în mijlocul Bisericii.

        La început Bisericile erau sărace material, încât de multe ori aveau nevoie de ajutorare, dar erau pline de puterea Duhului Sfânt și Cuvântul Domnului se propovăduia pretutindeni, ca o „pâine” caldă, savurată de toți cei ce îl auzeau.

       Domnul Isus Cristos, în urma analizei făcute acestei Biserici, a descris-o ca fiind nici rece, nici în clocot, adică nu era nici împotriva lui Dumnezeu (rece), nici plină de râvnă (în clocot) pentru El; era lipsită de discernământ duhovnicesc, din pricina lucrurilor materiale pe care le avea din belșug. Versetul 17: „Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol…”; era dezinteresată de felul cum decurgea relația cu Răscumpărătorul ei; slujbele erau mediocre și lipsite de putere spirituală.

       Toate lucrurile acestea Îl dezgustă pe Domnul Isus, Cel ce este de drept: Cap al Bisericii, pentru că închinarea și slujbele se fac în Numele Lui.

      Autoamăgirea Bisericii Laodicea consta în faptul că se preocupa în mod deosebit de aspectele vieții materiale, lăsându-le pe cele spirituale pe plan secundar: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic”.

       Orașul vechi Laodicea era extrem de bogat, faimos pentru băncile în care se făcea schimbul de bani, lâna neagră de mare valoare la vremea respectivă, o școală medicală renumită (acolo se producea o anume alifie pentru ochi), etc

          În adevăr, în ochii lui Dumnezeu, Biserica din Laodicea era golită de sfințenie, deoarece nu a interesat-o adevărata valoare, cea spirituală. Domnul Isus, Martorul credincios, nu a rămas indiferent față de o astfel de mentalitate și a condamnat mândria omenească, aroganța, evidențiind adevărata stare pe care o avea înaintea lui Dumnezeu: „ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol”. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că Bisericii din Laodicea îi lipsea viața spirituală autentică, neprihănirea (aurul curat), hrana grasă și miezoasă a mântuirii și, de asemenea, îi lipsea discernământul duhovnicesc.

          Oare nu se întâmplă și astăzi lucrurile acestea în Biserici, când locul Duhului Sfânt, care ar trebui să conducă slujbele, este „confiscat” de unii? Iar slujitorii, în loc să fie smeriți, cu teamă de Dumnezeu, se poartă ca niște stăpâni, etalându-și aroganța, puterea?

         Nu generalizăm, pentru că Domnul Dumnezeu are oameni care luptă împotriva ispitelor de tot felul și biruiesc. De aceea zice Domnul în 3:12: „Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului meu, și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului meu și numele cetății Dumnezeului meu, noul Ierusalim... ”

       Ce înseamnă să fii făcut „stâlp” în Templul lui Dumnezeu? Înseamnă că cel care biruiește atracția ispitelor și a lucrurilor pământești și se alipește cu toată inima de Domnul Isus primește din partea lui Dumnezeu o poziție veșnică, de nezdruncinat și de neclintit, în prezența Lui.

          Interesant este faptul că Domnul Isus Se prezintă în Scriptură ca fiind Amin, Garantul împlinirii tuturor promisiunilor. El este Adevărul absolut, Martorul credincios, Cel ce spune adevărul nealterat despre starea reală a omului. Nimeni altul nu poate să vadă și să cunoască starea omului și, cu atât mai mult, starea Bisericii, pe care o vrea mireasă curată și credincioasă, decât Însuși Domnul Isus Cristos.

          Oare cum poate o mireasă să-i fie plăcută mirelui ei, dacă nu are iubirea față de el în „clocot” și dacă nu „arde” de dorul lui? Tot la fel, nu se poate ca Mirele ceresc să iubească Mireasa pentru care Și-a dat viața dacă ea se „uită” după lucruri și ființe pământești, iar pe Mirele Îl ignoră, lăsându-L afară să aștepte.

           Versetul 20: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.”

            Cuvintele acestea reprezintă „strigarea”, plină de dragostea Domnului Isus, adresată Bisericii din Laodiceea, care era căldicică şi mulţumită de sine, dar totodată ți se adresează şi ție prieten drag.

            Ține cont de faptul că Domnul nu intră cu forța; îți respectă alegerea, dar stă la ușa inimii tale și răbdător așteaptă să deschizi, pentru că vrea să stea în liniște de vorbă cu tine; să-I vorbești și El să-ți răspundă.

          A-ți deschide uşa inimii pentru El înseamnă pocăinţă, renunţarea la ego-ul tău, la mândrie și automulțumire, adică să renunți la starea de „căldicel”. Să devii în „clocot”, adică să „arzi” de dorul întâlnirii cu Mântuitorul tău.

            Iar a cina împreună cu Isus nu înseamnă doar o întâlnire de un ceas, sau de o seară, ci înseamnă prietenie pe veci, stare de vorbă în intimitate și bucurie mântuitoare.

            Tu, ca om credincios, sau tu, ca Biserică, poți să spui că te simți bine din punct de vedere spiritual, că ești mulțumit cu starea pe care o ai, dar nu uita că Domnul Isus vrea să te îmbogățească în Duhul. El vrea să crești spiritual, să depășești starea de căldicel și credința să-ți „clocotească” în inimă.