Din Suflarea DOMNULUI...


Domnul din chiar Suflarea Lui,
Suflet, a dat omului,
Cu puterea, de-a gândi
De-a crea și-a construi,

N-a lăsat cu mână largă,
Nefiind a noastră treabă,
Să știm ce-i rău și ce-i bine,
Să rămânem, lângă Sine,
(Fiindcă ne iubea vezi bine! ... )

Sufletul, în el frământă
Gândirea, cea mai adâncă
Iubirea, cea mai profundă,
Dar și o ură cumplită,
Ce nu ne-a, fost hărăzită! ...

Mânie și răzbunare,
Mulțumire și răbdare,
O mare milostivire,
Cinste-n, față și-n privire,

Putere de sacrificiu,
Cu răbdare, în supliciu,
Și-o așa mare tărie,
Să fim stăpâni, pe furie! ...

Sufletele sunt viață,
Date fiind omului, l-â-nvață,
Când le ia DOMNU-napoi
În credință, au altoi! ...

Având roadă, mai de soi
Dar cu moartea-s, în război
Ele-au fost, de Tatăl date,
Dar la El vin, mai bogate,

În milă și bunătate-n,
Și vieți-n Stânc-adânc, săpate,
Tot ce-a făcut Dumnezeu
În a șasea zi din lut,

A suflat, din suflul Său,
Viață dînd, de la-nceput
Văzând, caracterul Său,
Semăna cu DUMNEZEU! ! ...

Atât de înnobilat
Căci nu cunoștea, păcat
Mic fragment, din Cel Prea Înalt,
Ce singur, nu l-a lăsat,
Și pe ”ișa” i-a creat

În neascultarea Lui
Căzu-n gura, șarpelui
Curiozitatea Evii
Pus-a-n el ”darul gâlcevii”

Știau de bine și de rău,
Dar nu, îi serveau, deloc
Călcând ce-a zis, DUMNEZEU
N-au mai fost feriți de foc,

Cu gânduri contradictorii,
Și-ndoiala-n, el sădită,
A gustat fructul, căderii,
Într-o lume ispitită! ...

Prin acest delict al său
L-ânfrunta, pe Dumnezeu,
Și chiar cu, mari păreri de rău,
Lua microbul, celui care, strălucea
Prin fapta lui, cea mai rea,

Era umflat, de mândrie
Dând din ea și omului,
Încât strecura, mânie,
În Slava Edenului! ...

Dumnezeu rău, i-a mustrat
Pentru-a lor mare păcat,
Din Eden, i-a alungat,
Și prin moarte, i-a purtat,

Moartea știe fiecare
Vine, cu o spaimă mare,
Durere-nspăimântătoare,
Neputință-ngrozitoare,
Cu teribilă rușine,
Și-un semn mare, de-ntrebare,

-De unde-atâta teroare? ...
E TERENUL CELUI SUMBRU,
Unde totul e lugubru,
Cu profetul mincinos,
Sub focul gurii Lui Cristos! ! ! ... ,

Cu durerea cea mai vie
Foc, arzând o veșnicie! ! ...
Flacără-n făptura vie
Și-o năprasnică urgie! ! ! ...

Ea urmează nedreptății,
Celor stând, în fala vieții,
Ce Fiul, Lui Dumnezeu,
L-au condamnat, foarte rău

Câți mai poartă, chipul Său
Și-al său Nume-n, lume dus
De adepții lui Iisus? ! ! ...
Ce I-au, anunțat venirea,

Proroci Sfinți, având menirea,
De-a ni-L face cunoscut! ! ...
Pe-al nostru, Coif și-al nostru Scut,
Cel ce nu are sfârșit, cum nu are început! ! ...

Ce pentru noi, s-a jertfit
Ca, Om Sfânt, pe-acest pământ!
S-o luăm de la-nceput,
Într-un rai, restabilit

În suflete-mbogățit,
Ce Însuși, le-a păstorit,
Viaț-având la nesfârșit,
Lângă cei ce, i-au iubit,

YAH, ISUS și DUHUL SFÂNT

Blându Ioan
30.03. 2026.
Alba Iulia