Unele persoane se întreabă de ce nu l-a eliminat Dumnezeu pe Diavol atunci când a păcătuit (și să stârpească astfel răul) și de ce nu a creat ființele umane doar după aceea. În primul rând, trebuie să înțelegem perspectiva lui Dumnezeu asupra creației. Lucifer este și el o creatură, mult mai aproape ca posibilități și putere de alte creaturi (îngeri sau oameni), decât de Dumnezeu. Deci Diavolul nu este un competitor pe măsura lui Dumnezeu, pentru ca Acesta să fie nevoit să lupte cu el sau să-l nimicească. Lucifer este o creatură a lui Dumnezeu care are capacitatea de a alege. Liberul arbitru este acordat tuturor creaturilor care au conștiință (oamenilor și îngerilor). Dacă Dumnezeu l-ar manipula pe Diavol ca să se comporte într-un anumit mod, atunci ar renunța la principiile după care i-a creat pe îngeri și oameni. Dumnezeu n-a intenționat să creeze roboți, când a făcut lumea spirituală și când l-a creat pe om. Prin faptul că Dumnezeu îi permite Diavolului să Îl refuze, El îl respectă, la fel cum face cu orice creatură care are conștiință și liber arbitru. Dacă Dumnezeu l-ar omorî pe Diavol, El l-ar trata ca pe un mijloc pentru atingerea unui scop (acesta ar fi ucis ca să se stârpească una din sursele răului). Dar Dumnezeu este un susținător al persoanei și al creaturilor spirituale, create cu liber arbitru. De aceea, El nu poate să extermine o astfel de ființă, indiferent de cât de agreabil sau nu ar fi scopul.

          Chiar dacă Dumnezeu l-ar fi anihilat pe Diavol, nu se poate garanta că omul sau o altă creatură nu ar fi ales, la un moment dat, același drum. Este adevărat că Lucifer este un ispititor veritabil, care îi determină pe oameni să păcătuiască mult. Însă chiar în absența lui, în timpul mileniului (conform Apocalipsa 20:1-9, Diavolul va fi legat, timp de o mie de ani), vor fi oameni care nu-L vor alege pe Dumnezeu (Isaia 65:20). Deci păcatul este la fel de real și în absența Diavolului, pentru că și omul, similar cu îngerii, are această libertate să aleagă moartea și blestemul. Răul nu se poate defini decât în afara voii și sfințeniei lui Dumnezeu, după cum nici întunericul nu se definește decât prin absența luminii. De fiecare dată când o creatură alege o altă cale pentru a-și trăi viața, diferită de cea dată de Inventatorul vieții, se ajunge în aceeași situație de răzvrătire, care provoacă suferință și moarte spirituală. Deci răul nu ține de o anumită creatură, ci are de-a face cu atitudinea pe care orice creatură (care are conștiință) o poate avea față de Dumnezeu. Astfel, este mai ușor de înțeles și cum a apărut gândul cel rău în mintea celui rău. Este un gând care poate apărea în mintea oricărei creaturi care are liber arbitru, când se depărtează de principiile lui Dumnezeu.

          La fel cum ne întrebăm de ce Dumnezeu nu l-a anihilat pe Diavol, ne putem întreba de ce Acesta nu este la fel de radical cu ființele omenești, poate chiar cu noi înșine. Și noi greșim deseori împotriva lui Dumnezeu și împotriva semenilor. Mulți dintre noi avem păreri bune despre propria persoană, considerând că nu am făcut greșeli majore în viață. Nu știu însă câți dintre noi îi iertăm cu adevărat pe cei ce ne greșesc. Mulți dintre cei care ne considerăm buni am beneficiat de un context favorabil (educație, cultură, familie) pentru șlefuirea caracterului nostru. Cu toate acestea, mândria, invidia și răutatea nu sunt străine naturii umane, indiferent de contextul în care trăim. Apoi, nu se știe cum am reacționa în situații de criză. Atunci s-ar putea vedea mai bine adevăratul nostru caracter.