Biblia ne oferă unele informații prețioase în legătură cu modul în care a apărut răul în univers. Anumite texte biblice, precum Ezechiel 28:12-19 sau Isaia 14:12-15, abordează tema căderii Diavolului. Profetul Ezechiel ne vorbește despre voievodul Tirului și apoi despre împăratul Tirului. Însă Tirul nu a fost niciodată un imperiu și nu a avut un împărat. Textul face aluzie la Lucifer – Diavolul, care se află în spatele faptelor conducătorului Tirului. Lucifer era cea mai frumoasă, înțeleaptă și puternică făptură, dintre toți îngerii creați de Dumnezeu. Lumea îngerilor apare înainte ca Dumnezeu să îi creeze pe oameni (Iov 38:1-7). Există mai multe categorii de îngeri. O parte dintre ei stau în fața tronului lui Dumnezeu, aducându-I laude, și vin în ajutorul credincioșilor (Evrei 1:5-8,14). Căpetenia lor este arhanghelul Mihail (Apocalipsa 12:7). O altă categorie de îngeri este cea a serafimilor. Aceștia stau în jurul scaunului de domnie al lui Dumnezeu și deasupra lui, cântând și rugându-se lui Dumnezeu (Isaia 6:1-7). Există și categoria heruvimilor, cei care poartă tronul și gloria lui Dumnezeu (Ezechiel 1:5-28, Psalmul 18:10).

          Lucifer era un heruvim ocrotitor, creat și pus pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, ca să conducă închinarea și să arate gloria Lui. Dumnezeu l-a creat fără greșeală și i-a acordat cea mai înaltă poziție și cea mai înaltă onoare între ființele create. Totuși, la un moment dat, s-a găsit nelegiuire în această ființă. Lucifer a ales să creadă că poate trăi independent de Dumnezeu și s-a mințit pe sine considerând că, datorită poziției și calităților lui, poate să Îi ia locul lui Dumnezeu. Prin negoțul lui murdar, Lucifer a amăgit și alți îngeri, care au crezut minciunile lui.

          Gândul cel rău a apărut în mintea lui Lucifer prin alegerea lui de a se amăgi, de a uita de unde a pornit, de a se supraevalua. Datorită frumuseții sale și statutului său, Lucifer s-a îngâmfat (Ezechiel 28:17). El a uitat că nu este decât o ființă creată și că nu el, ci Dumnezeu merită toată lauda și gloria. Acesta s-a gândit că poate fi ca Dumnezeu, că își va ridica scaunul de domnie peste cel al Creatorului (Isaia 14:13-14).

          Deseori, când o ființă creată ajunge să aibă succes, aceasta este tentată să considere că toate meritele i se cuvin. Când uităm cine suntem și cu ce scop am fost creați, este posibil ca anumite circumstanțe din viață să ne determine să-L nesocotim pe Cel care ne-a creat și să credem că putem să ne descurcăm pe cont propriu. Aceasta este cea mai infamă formă de mândrie, prin care Lucifer a devenit Diavol. Și este minciuna cea mai perversă, pe care Diavolul le-o spune și astăzi multor oameni.

          Următorul păcat al Diavolului a fost nelegiuirea, minciuna. Lucifer a încercat să facă un negoț mizerabil (Ezechiel 28:18). El s-a dus la cât mai mulți îngeri și le-a făcut tot felul de promisiuni mincinoase, dacă îl vor accepta pe el ca dumnezeu. Astfel, Diavolul a reușit să înșele o parte dintre îngeri (totuși, cei mai mulți nu l-au crezut) care au devenit spirite rele, demonii împotriva cărora creștinii trebuie să ducă bătălia spirituală. Al treilea păcat al lui Lucifer a fost silnicia sau violența. După ce și-a adunat adepți, el a provocat o rebeliune cosmică, determinându-i pe îngerii amăgiți să nu-L mai recunoască pe adevăratul Dumnezeu. Declinul Diavolului a început în acel moment. Profetul Ezechiel ne arată, în versetele 17-18 ale aceluiași capitol, pedeapsa pe care i-a administrat-o Dumnezeu lui Lucifer: a fost izgonit de pe muntele lui Dumnezeu, va fi aruncat pe pământ și, la final, va fi pedepsit pentru veșnicie.

          Diavolul avea posibilitatea și autonomia de a decide cum să își trăiască viața. Perfecțiunea lui Lucifer nu presupune că acesta nu ar putea păcătui împotriva lui Dumnezeu. Cu cât o făptură este mai inteligentă, mai puternică și mai liberă, cu atât va fi mai bună dacă va alege binele și cu atât va fi mai rea dacă va alege răul.