(36) Gestionarea suferinței (credința în Dumnezeu)
Autor: Mureșan Cătălin
Album: Despre rău și suferință
Categorie: Apologetica

          O credință reală și autentică este esențială în gestionarea problemei suferinței. Ateismul nu ne oferă un răspuns la întrebările legate de suferință. În cadrul acestei ideologii, lumea este lipsită de sens și nu există niciun scop dincolo de viața de pe acest pământ. Nici islamul nu are o explicație mai convingătoare. Musulmanii nu cred în existența unui Mântuitor. Mai mult, panteismul nici măcar nu are un Dumnezeu personal, căruia să îi pese de suferințele oamenilor. Tot astfel, nici budismul nu abordează problema suferinței în mod convingător. Budismul susține că viața presupune multă suferință. Dar soluția lui Buddha, pentru această problemă, este evadarea din lumea fizică și intrarea în starea de nirvana, prin depersonalizare. Nici în budism nu există înviere, răscumpărare sau mântuire. Însă creștinismul este radical diferit de aceste ideologii. Deține explicația cea mai convingătoare pentru problema răului și a suferinței. Odată cu căderea omului în păcat, în lume au intrat moartea și suferința. Problemele și durerile s-au înmulțit pe pământ, ca o consecință a abuzului libertății umane. Dar Isus Hristos a luat asupra Lui păcatele și suferințele noastre, plătind prețul suprem, prin moartea Sa pe cruce. El a biruit moartea, înviind din morți.

          Dumnezeu nu a privit cu nepăsare la suferințele noastre. El a fost dispus să-și asume limitele și suferințele creației Sale. Isus Hristos și-a desfășurat măreața Sa lucrare în umilință. În legătură cu aspectul Său fizic, profetul Isaia ne spune că Acesta nu avea nici frumusețe și nici strălucire care să ne atragă privirile. Când Isus și-a început lucrarea, oamenii L-au privit cu dispreț, întrebându-se dacă poate ieși ceva bun din Nazaret. Nu a fost bine primit de către mulți dintre compatrioții Lui. Inclusiv în familia Lui, existau persoane care nu credeau în lucrările pe care le făcea. Ucenicii Lui au fost oameni simpli, majoritatea pescari și agricultori. În multe ocazii, Isus gravita în jurul oamenilor proscriși: leproși, prostituate, vameși, păcătoși. Însă chiar și acești oameni L-au părăsit, când a fost arestat de către conducătorii religioși ai vremii respective. Cu excepția unui ucenic, toți ceilalți au fugit, iar Petru chiar s-a lepădat de El, blestemându-se că nu-L cunoaște. Așa cum ne spune profetul Isaia, Isus Hristos a fost disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii obișnuit cu suferința.

          Dumnezeu nu ne-a construit un discurs argumentat despre durere și suferință. Dar S-a dăruit pe Sine Însuși pentru noi, identificându-se cu noi, oamenii, prin suferință. Lui Iov, Dumnezeu i-a răspuns întrebărilor despre suferință printr-un discurs despre puterea Sa nemărginită. Însă începând cu Golgota, accentul se mută de pe putere pe dragoste. De fapt, suferința este o experiență din care și Dumnezeu a „învățat” ceva. Evrei 5:8 afirmă că Isus, cu toate că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Evrei 2:10 ne spune și că Isus a fost făcut desăvârșit prin suferință. În mod cert, Dumnezeu a înțeles durerea fizică, deoarece El a creat sistemul nervos care ne avertizează, prin receptorii pentru durere, de pericolele care amenință trupul nostru. Dar Dumnezeu, fiind Spirit, nu a experimentat durerea fizică înainte de a lua chip de om, prin persoana lui Isus Hristos. Pentru a „învăța” lecția suferinței umane, Dumnezeu s-a smerit și a intrat în școala suferinței umane. Evrei 4:15 mai afirmă și că Isus Hristos a fost ispitit ca și noi, în toate lucrurile, dar fără păcat. Așadar, Dumnezeu înțelege cu adevărat durerea noastră și are milă de slăbiciunile noastre. Profetul Isaia ne asigură că prin rănile Lui suntem vindecați (Isaia 53:5). Datorită învierii lui Isus Hristos, avem certitudinea că Dumnezeu poate transforma în același mod suferințele pe care fiecare dintre noi trebuie să le îndurăm. În concluzie, nicio altă credință, în afara credinței creștine, nu are un asemenea Dumnezeu, care să empatizeze în asemenea mod cu suferințele oamenilor.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/346162/36-gestionarea-suferintei-credinta-in-dumnezeu