Nu am răspuns
Autor: Dany Căpătan
Album: Ajuns la cruce
Categorie: Trezire si veghere
Puteam să fiu lumină-n înserare,
Când lângă mine-un suflet a căzut,
Să-i spun că Dumnezeu nu l-a pierdut,
Să-i țin aprins un licăr de-nceput,
Să-i fiu în noapte semn de alinare
Dar am tăcut.
Puteam să fiu o pâine frântă-n două
Pentru flămândul care a cerut,
Să-i văd povara grea de nevăzut,
Să-i dau din ce mi-ai dat, fără-mprumut,
Să-i fiu un strop de cer căzut în rouă
Dar am trecut.
Puteam să port în rugă o durere
Pe care altul singur a purtat,
Să strig spre cer când noaptea s-a lăsat,
Să cer să fie-n milă îmbrăcat,
Să fac din plânsul lui a mea veghere
Dar n-am vegheat.
Puteam să fiu pământ de semănare
Când plugul Tău prin inimă-a trecut,
Să scot tot colțul tare, nevăzut,
Să las sămânța Ta să dea-nceput,
Să-Ți dau la vreme spice și cântare
Dar n-am crescut.
Când ai trimis vreo vorbă înspre mine
Prin glasul unui om îngenuncheat,
Prin ochiul unui prunc înlăcrimat,
Prin cel ce mi-a greșit și m-a chemat,
Tu-mi deschideai o ușă către Tine
Dar am plecat.
Când vântul a bătut peste corăbii,
Și apa neagră-n jur s-a zbuciumat,
Puteam să calc pe valul ridicat,
Cu ochiul doar spre Tine îndreptat,
Să nu mă tem de vuietul genunii
Și-am ezitat.
Când ai bătut la poarta conștiinței
Și glasul Tău în mine a sunat,
Puteam să las păcatul îngropat,
Să rup ce mă ținea încă legat,
Să-Ți dau din nou cămara pocăinței
Și-am amânat.
Și poate n-ai cerut să mut o mare,
Nici munții să-i ridic de la pământ,
Ci să rămân statornic în Cuvânt,
Să dau puținul meu, curat și sfânt,
Să nu prefac chemarea în uitare
Și-am fost înfrânt.
Acum privesc spre anii mei în urmă,
La câte uși puteam să fi bătut,
La câte răni puteam să fi văzut,
La câte drumuri n-am mai început,
Și simt cum întrebarea mă tot scurmă:
De ce-am tăcut?
Primește-mi, Doamne, inima zdrobită,
Cu tot ce n-am făcut și n-am rostit,
Mai fă din mine omul curățit,
Cu ochiul treaz și sufletul smerit,
Și viața mea să-Ți fie dăruită
Pân’ la sfârșit.
Iar dacă-mi dai și mâine dimineață,
Nu vreau să trec prin ea ca în trecut,
Ci fă-mă treaz să văd ce n-am văzut,
Și gata pentru tot ce n-am făcut,
Să-Ți dau, Isuse, toată-a mea viață
Și să Te-ascult.
Dany Căpătan
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/346143/nu-am-raspuns