Mai ai cu noi Doamne răbdare? !
Ca eu mi-o pierd în fiecare zi. .
De când se vede prima rază de soare
Pina în miezul nopții ca bine doar mă știi

Mai ai oare de dat lumii iertare?
Ca eu nici mie uneori nu-mi iert
Ca țin de pot chiar anii de supărare
Și-mi amărăsc frustrata inimā din piept


Mai ai Doamne binecuvântāri de presărat în lume?
Ca eu avar nu dau din cei al meu nimic…
Nici măcar binețe ca vorbele stau să mă sugrume. .
Și avariția îmi face caracterul mai nevolnic


Mai ai Doamne dragoste de dat mulțimilor? !
Ca eu iubesc mai mult averi și ranguri
Și lingușelile și dedicațile făcute cu favor. .
Chiar dacă ele mă duc la închisori și ștreanguri

Mai ai Doamne de pus în ochii noști luminā. .
In lumea asta de întuneric muribund. .
Îmi place noaptea ca mantia ce și-o înclinā
Pot sufletul de realitate sa-l ascund …

Mai ai Doamne vreo vorbă cu blândețe de rostit. .
Ca eu scrâșnesc în dinții chiar și cântecele de somn
Și în felul meu fără de tact, febril si chiar smintit
Nu iau exemplul Tau, de Tată și Domn! !


Amin!