În timp ce priveam spre Înțelegerea și ascultând curgând cuvintele ei, am simțit că o altă fecioară se apropie... era ASCULTAREA.

   La prima vedere părea dintre cele mai așezate. Ținea cu grijă candela, cu gesturi corecte și mișcări învățate. Nu vorbea mult, nu se grăbea, nu ieșea în față. Dacă priveai dinafară ai fi zis: aceasta știe rânduiala, aceasta este în ordine... Dar totuși, ceva îi lipsea... Iar Domnul a spus:

   - Ea ascultă poruncile cu urechea dar nu le împlinește cu inima. E ascultătoare doar de formă...

   Și privind mai adânc, am văzut că ea auzea. Auzise poruncile, le știa, le repeta, le ținea la suprafață. Dar când trebuia să coboare înăuntru se oprea...

   Ascultarea ei era în afară nu înâuntru. Făcea ce trebuia însă nu avea ardere. Ținea rânduiala dar fără predare. Se supunea dar fără transformare.

   Și am văzut că inima ei nu era împotrivă dar nici dată pe deplin. Și aceasta era rana. Nu răzvrătirea... ci jumătatea...

   Nu împotrivirea fățișă ci ascultarea fără viață.

   Atunci am înțeles ceva ce apasă greu: că poți să asculți și totuși să nu fii schimbat, poți face lucrurile corecte și totuși să rămâi același, poți să urmezi pașii dar să nu intri pe Cale.

   Pentru că ascultarea ADEVĂRATĂ nu este doar în faptă, ci în inimă.

   Nu doar să faci ceea ce ți se spune ci să și devii una cu ceea ce faci.

   Și am văzut că ea nu avea revoltă dar nici zdrobire. Nu avea împotrivire dar nu avea foc. Era liniștită dar nu era VIE. Și candela ei ardea dar foarte slab.

   Fiindcă ULEIUL NU VENEA DIN IUBIRE... nici din CREDINȚĂ... nici din HAR ci din obligație. Și obligația nu ține până la capăt.

   Și Domnul nu a ridicat glasul asupra ei dar Cuvântul Lui a fost adânc și greu: ASCULTĂ DAR NU ÎMPLINEȘTE CU INIMA.

   Și în acea lumină. am simțit cum întrebarea vine peste mine: cât din ascultarea mea este VIE și cât este doar din obișnuință? Cât fac pentru că așa trebuie și cât fac fiindcă Îl iubesc pe El? Cât urmez pașii și cât mă las schimbat de ei?

   Pentru că ascultarea fără inimă nu duce până la Mire.

   Și am văzut că ea stătea aproape de celelalte, aproape de rânduială, aproape de adevăr, dar nu intra. Fiindcă nu e îndeajuns să fii aproape, trebuie să fii dat.