Mă cercetezi Tu Însuţi, Dumnezeu!
Tu-mi ştii umblarea zilnică mereu:
de stau, de umblu, de citesc, de cânt,
de biruiesc în lupte, de-s înfrânt...
De vreau să spun cuvinte-n vers sau cânt,
Tu le cunoşti sub forma lor de gând...
Tu mă-nconjori din faţă, dinapoi,
de sus, de jos, din slavă, din noroi...

Şi nu pricep cum pururi mă veghezi
neostenind, mă binecuvântezi...

Ah, unde aş fugi de Faţa Ta... ! ?
De Duhu-Ţi unde m-aş îndepărta... ! ?

De m-aş sui la cer, acolo eşti
în mijlocul oştirilor cereşti.
Sălaşul morţii nu Îți e ascuns
căci ochiul Tău şi-acolo a pătruns.
Iar dacă m-aş urca pe-aripi de zori
s-ajung până la ţărmul mării-n zbor,
tot mâna Ta mă va călăuzi
şi dreaptă Ta de rău mă va păzi.

De-aş spune: "Iată-n noapte mă ascund,
pe dată întunericul e şters...
Nu-i pentru Tine noapte-n univers!
Ci noaptea străluceşte ca o zi,
şi întunericul e miazăzi.

Cu invizibil fir Tu m-ai țesut
într-un adânc de nimenea ştiut...
Fiinţa mea când încă n-avea chip,
mai mică decât firul de nisip,
Tu mă vedeai în miezul cel secret,
când mă coceam acolo-ncet-încet.
Tu îmi vedeai întregul meu contur
şi trupul îmi ieşi fără cusur
cu mădulare, degete, rărunchi,
cu unghii, umeri, inimă, genunchi...

Şi dacă-atâta osteneală-Ţi dai
să faci un trup, Iehova Adonai,
ce mult pentru un suflet Te-ai trudit
de L-ai trimis, să moară răstignit,
pe Fiul Tău, din Tine Însuţi rupt,
pe om iubindu-l astfel, neîntrerupt... !

Te laud că sunt om şi că gândesc...
că singur nu-s în golul pământesc...
că am un Tată şi-un Mântuitor
ce mă-nconjoară-atât de iubitor...

Cu Tine ochii-nchid să mă-odihnesc
Şi tot cu Tine sunt când mă trezesc...

Mă cercetează, Doamne Dumnezeu!
Cunoaşte-mi inima şi gândul meu!
Vezi dacă nu m-am rătăcit de-acum
şi du-mă Tu pe-al veşniciei drum!

În mână Ta, o, Doamne Dumnezeu
şi trupul Ţi-l predau, şi duhul meu!