Siliți-vă să trăiți curat!

                                               1 Petru 3:8-12

            „Încolo, toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți.

            Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea.

          „Căci cine iubește viața și vrea să vadă zile bune să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare.

            Să se îndepărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească.

           Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul. “

            Dincolo de îndemnul la părtășie în unitate, la dragoste frățească, smerenie și vorbire de bine, cuvintele acestea fac parte din Legea dragostei lui Dumnezeu.

            Noi, credincioșii, suntem o comunitate de oameni obişnuiţi, imperfecţi, dar prin harul lui Dumnezeu și prin credința în jertfa de la cruce a Domnului Isus am fost mântuiți, reabilitați și sfințiți, puși deoparte pentru Dumnezeu. Așadar, suntem făpturi noi, temple locuite de Duhul Sfânt, chemați să trăim o viaţă de sfinţenie pentru gloria și cinstirea Numelui lui Dumnezeu.

           Prin harul care ne-a fost dat, avem onoarea şi responsabilitatea să fim angrenaţi activ în lucrarea de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu.

            Este uimitor faptul că noi, credincioșii, suntem împuterniciți de Duhul Domnului ca, prin cuvintele noastr duhovnicești, cei ce le aud să primească har spre ridicare și zidire spirituală.

           Dacă nu spunem nici un cuvânt care să-i umilească pe semenii noștri și dacă ne încurajăm unii pe alții, așa cum ne învață Cuvântul Scripturii, facem parte din echipa de ziditori, împreună cu Duhul Sfânt.

La această purtare sfântă ne cheamă și apostolul Pavel în Epistola către Efeseni 4:29: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum este nevoie ca să dea har celor ce-l aud.”

            De fapt acesta este un sfat practic lăsat de apostolul Pavel cu privire la vorbirea noastră în dialogul cu semenii, în viața de zi cu zi; adică un credincios trebuie să elimine din limbajul său bârfele, minciunile, vorbele cu două înțelesuri și orice cuvânt care pătează caracterul sfânt, care rănește pe cei din jur. Toate aceste virtuți, pe care un suflet le primește la nașterea din nou, sunt absolut necesare pentru a menține o atmosferă armonioasă în Biserică.

          Apostolul Petru folosește în Epistola sa prilejul pentru a demonstra că pentru a experimenta o viață binecuvântată de Dumnezeu, plină de zile bune, frumoase, petrecute cu Domnul, este imperios necesar a împlini niște condiții: autocontrolul asupra vorbirii, fără înșelăciuni și răutăți, și bineînțeles, păstrarea păcii și facerea binelui.

            „Căci cine iubește viața, și vrea să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău, și buzele de la cuvinte înșelătoare.

            Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea, și s-o urmărească.”

          Cine nu ia seama la învățătura aceasta face parte din echipa de „demolatori” spirituali, al cărei șef este chiar cel rău.

          Ultima parte a versetului 12, spune (parafrazat), că: Fața Domnului este împotriva celor ce lucrează fărădelege, care nu-și înfrânează limba de la rău și fac dezbinare între frați.

           Credincioșii au porunca aceasta, să se înfrâneze din a face răul: „Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea.”

            Prin urmare, cei care caută Fața lui Dumnezeu trebuie să fie împăciuitori, să nu se alieze cu cei răi și să caute să facă binele. „Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea, și s-o urmărească.”

          Aceasta este parte din condiția ca Domnul Dumnezeu să asculte rugăciunile. El veghează ca poruncile Sale să fie împlinite. „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.”

            Nu întâmplător apostolul Petru face chemarea la o trăire armonioasă, caracterizată prin iubire frățească, smerenie și preocuparea de a răspunde răului prin binecuvântare.

            Relațiile credincioșilor în Biserică trebuie să oglindească iubirea și smerenia Domnului Isus Cristos, care este Capul.

           Matei 11:29. „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.”

            Cum umbla Domnul Isus pe pământ?

        El era neprihănit, bun, blând, simplu și foarte apropiat de omul necăjit. Nu Se impunea, nu rănea pe nimeni, nu cerea cu sila.

            El vine întotdeauna cu pace și rămâne acolo unde găsește o inimă curată, adică acolo unde omul s-a golit de el însuși, de pretențiile sale, de orgolii, de răutate…

            Pentru ca Domnul Isus să locuiască în tine, suflet drag, trebuie ca tu însuți să-I faci loc: să iubești așa cum a iubit El, să te dăruiești așa cum S-a dăruit El, să jertfești, să rabzi, să ierți, chiar și atunci când inima ta este rănită. Într-un cuvânt, trebuie să te silești să trăiești curat și sfânt, așa cum a trăit Domnul Isus întrupat pe pământ.

          Când Îl primești pe Domnul Isus ca Mântuitor, abia atunci înveți să iubești cu adevărat, să te dăruiești și să nu aștepți nimic în schimb.

           Acesta este momentul în care omul încetează să mai trăiască numai pentru sine, când începe să-L primească și să-L vadă cu adevărat pe Domnul Isus Cristos în viața sa.