Alergi mereu după avere,
După un nume, după bani,
Dar anii fug fără durere
Și nu se-ntorc peste ani.

Te superi pentru lucruri mici,
Te cerți, urăști și ții minte,
De parcă viața ți-ar fi dat
O mie de vieți înainte.

Mai iartă omul care greșește,
Mai sună omul ce te-așteaptă,
Că viața nu te întreabă
Când îți închide ultima poartă.

Și poate într-o zi vei spune,
Privind în urmă, obosit:
„Am strâns de toate-n lumea asta,
Dar prea puțin am și trăit.”