În acest timp, în baracă intră un superior din lagăr, ceea ce a pricinuit lăsarea unei tăceri încordate:

— Ivan Vorobeț?

— Eu sunt, răspunse cu glas ostenit.

— Ia documentele, ești liber. Te prezinți la brigadier să predai efectele și să-ți iei bilet de drum.

     La ieșirea lui, în baracă liniștea continua și privirile tuturor erau îndreptate spre fratele Vorobeț. Acesta privea fix hârtia din mâna lui și deodată cade pe podea leșinat. Leșinase de bucurie. Trupul lui slăbit nu mai rezistase acestei emoții. Ceilalți deținuți au sărit și l-au stropit cu apă și l-au zgâlțâit până l-au trezit.

     Venise ora 11. Gerul a scăzut și s-a dat semnalul de pornire la muncă. Când brigadierul intră în baracă, Ioan Vorobeț era tot acolo și l-a rugat să-l mai lase în lagăr. Nu vrea să plece acasă. Omul s-a uitat lung la el, a dat din cap, gândindu-se că are în fața lui pe cineva care și-a pierdut mințile. Fratele a motivat că nu se simte în stare să străbată Rusia până în Bucovina. De fapt, avea un alt gând. Trebuia așezat un alt frate lucrător în biserica din lagăr. Știind că, dacă pleca pe neașteptate, lucrul acesta s-ar face mai greu, cu posibile greutăți, a mai rămas câteva zile în lagăr și după ce această problemă a fost depășită și-a luat biletul de liberă trecere și s-a așezat în trenul înspre Moscova-Cernăuți.

     Acasă, s-a întâlnit cu o altă promisiune a Domnului: îngerul Domnului a vegheat asupra casei și asupra a tot ce avea.