Pe cerul vieții ard stelare ne’nțelesuri,
Le cântărești în suflet cu efa milenară.
Sunt căi întortocheate și sunt sfioase mersuri
Și-adesea vezi arhangheli prin viața ta cum ară.

Indiferentă, lumea, se face că nu vede
A cerului solie sculptată-n firmament!
Dar inima aceluia ce cugetă și crede
Privește cu uimire al slavei testament.

Să fii destinatarul misterelor tivite
Cu fir de in subțire, ca haina mântuirii,
E-un privilegiu sacru, cu-arome împletite
Într-o tămâie strânsă din ploile iubirii.

Mi-e dor să zbor ca uliul în stratosfere sfinte
Să fiu precum un cerb ceresc cu stea în frunte
Și chiar încercuit de lacrimi și morminte
Eu să sărut lumina, ca bradul, sus pe munte.