La uşa ochilor mei
A bătut amintirea
Cu degete lungi
De lacrimi sărate
Cu gînduri răzleţe
Şi clipe uitate..
Zăvorul s-a rupt
Dezgolind primul
Ţipăt
De prunc aruncat
În vîltoare de lume
Şi oamenii trec
Pe alături de strigăt
Topindu-se-ncet
Cu a timpului spume..
Dar viaţa pulsează
Şi pruncul tot creşte
Străin şi-ndorat
De sens de lumină
Dar cine-i Străinul
Ce blînd îi şopteşte
Cuvinte din Cartea
Atît de bătrînă?
E Pruncul născut
Ca şi mine,
Străin
Răsărit şi apus,
În al clipei suspin
Şi iarăşi la uşă
Acelaşi, de ieri
Cu lacrimi ‘nălbite
De vreme curată
Stă neclintit
Şi bate, şi-aşteaptă
Inima mea,
Niciodată, uitată!