Fulgi de toamnă
Autor: Velnicer Oleg
Album: Dialog cu Tîmplarul
Categorie: Diverse
A mai fost o toamnă şi anul trecut
Tot aşa cu frunze moarte
De dorul pămîntului
Acum a sosit nunta culorilor
Şi fiecare frunză este o mireasă.
Da, e timpul cocorilor
Şi a sufletelor triste
Cad fulgi de toamnă
Coloraţi în umbrele verii.
Da, e timpul întristării
Şi al învierii...
Copacii îşi dau mîna
Prin frunzele ce cad de-a valma
Duse de vînt...
Ce trist pare acest legămînt
E timpul împăcării cu Cel Sfînt.
Fulgii galbeni păstrează soarele
Pînă la anul etern
E timpul iubirii
De fulgi ce se cern
Mă văd liniştit
Printre oameni de toamnă
Păşind peste fulgi ce nu se topesc
E timp de întuneric.
De dor şi de goană
E timpul poetic,
Cînd pot să iubesc!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/34372/fulgi-de-toamna