Aducând pe umeri vasul plin,
cobora fecioara pe cărare.
Mângâind în treacăt flori de crin,
ascultând un murmur de izvoare.

Se uita cum zboară porumbei,
cum se-aruncă-n slavă ciocârlia.
Și simțea arzând în pieptul ei
dorul întâlnirii cu Mesia.

O, de-ar fi o scară către cer,
o cărare printre nori, departe!
S-ar sui și-ar sta într-un ungher
să privească viața fără moarte...

S-ar sui! ... Dar totuși pe pământ
sunt atâtea răni, sunt legăminte,
sunt bătrânii ei cu suflet frânt...
sunt doi ochi... ce-i stăruiesc în minte.

Iosif... Iosif... . arc de curcubeu
peste cerul viselor curate!
Iosif! ... Iosif... îi șopteau mereu
crengile de vânturi legănate... .

Și fecioara cobora încet.
Iar în văi, unde sfârșea livada,
se zărea, în vechiul Nazaret,
o căsuță albă ca zăpada...

*

În căsuța dintre meri răzleți
lângă patul cu pânzeturi ninse,
între suluri sfinte de profeți,
sub lumina candelei aprinse,

cu evlavia pătrunsă de străbuni,
în genunchi plecându-se fecioara
înălța duioase rugăciuni
ce umpleau de-nfiorări cămara.

Dar deodată... iat-o fără glas...
Ce oștean alături i se-arată?
Ușa doar e cu zăvorul tras
și fereastra, bine ferecată.

Cu o față cum în lume nu-i,
un străin în zale o privește.
Ce luceferi sunt în ochii lui!
Ce izvoare-n glas când îi vorbește!

"Pace ție, cea primită-n har!
Domnul e cu tine-n veșnicie!
Binecuvântată ești tu dar
și aleasă-ntre femei, Marie!"

Tulburată ea privea acum,
neștiind ce trebuie să creadă.
Nu putea-nțelege nicidecum...
Ce virtuți îi stau în cer dovadă?

"Nu te teme!" îngerul vorbi.
"Dumnezeu te-a îndrăgit nespus.
Iată... un copil vei odrăsli
și-I vei pune numele Isus! ...

Singur El născut din Dumnezeu
Înainte de-a fi cer și soare,
va primi și va păstra mereu
tronul lui David peste popoare!"

Cum? Pe ea? O floare-ntr-un ungher. .
Chiar pe ea Cel Veșnic o alege?
Ea să nască-un fiu venit din cer?
Ea să legene Eternul Rege?

Ce-ndurări! Ce glorios cuvânt!
Însă... vai! ... lui Iosif... . cum să-i spună?
Nu va fi pe lume niciun sfânt
să nu vadă-n spusa ei minciună.

"Cum să-i pot vorbi, cu ce-nțeles,
că nu-i sunt nicicum necredincioasă?
Cum să-i spun că Tatăl m-a ales?
ca să fiu Măririlor mireasă?

Ce logodnic, cât ar fi de bun,
ar putea s-alunge îndoiala?
Floarea când rodește, cum să-i spun
că-și păstrează în ascuns petala?"

Vai... ce slavă... care apasă greu!
Ce cunună... de dureri tăcute!
Ea va naște-un Prunc din Dumnezeu,
dar cu prețul dragostei pierdute.

Lung privi afară lăcrimând.
Mai ușor ar fi primit să moară.
"Cum se va-ntâmpla," șopti ea blând,
"căci sunt singură și sunt fecioară.

"Duhul Sfânt asupră-ți va veni
ca lumina flăcării din sfeșnic.
De aceea Fiul tău va fi
Fiul Dumnezeului cel veșnic!"

"O, stăpâne, iată roaba ta.
Facă-mi-se după cele spuse!"
Și plecă îndată de la ea
îngerul, așa cum apăruse.

*

Plângi, Marie! Candela s-a stins.
Cad la geam petale în tăcere.
Slava ce se dă din Necuprins
nu-i lipsită-n lume de durere.

Mulți de-acum prin secoli te-or huli,
Împietriți ca-n zilele lui Noe;
pe când alții, făr-a te iubi,
te vor face idol, fără voie.

Însă crinii albi ce i-ai iubit,
gingașele jocuri de izvoare,
munții ce-i priveai în nesfârșit
peste țărmuri de albastră mare,

zorii cei părtași la suferinți,
stelele în goană pe orbită,
îngerii și cetele de sfinți,
toate-n veci ți-or spune: Fericită!

*

Fericiți cei care-n lume plâng
și primesc pentru Isus ocară!
În eternul fericirii crâng,
vor trăi eternă primăvară!