Cărarea mântuirii
Autor: Pătru Florina - Sofia
Album: fara album
Categorie: Diverse
Pe cărarea mântuirii
Cu Isus eu am pornit,
El e Stânca izbăvirii,
Nu mă tem chiar de-s lovit.

Pe cărarea mântuirii,
Nu-i uşor, dar e frumos.
Nu sunt trandafiri pe cale,
Dar e braţul lui Hristos.

Pe cărarea mântuirii
Munţi înalţi sunt pe urcuş,
Calea-i lungă şi e strâmtă,
Mulţi pornesc, puţin ajung.

Pe cărarea mântuirii,
Eu port crucea, spinii răi.
Vântul suflă, lupta-i mare,
Şi e mersul tot mai greu.

Pe cărarea mântuirii
Fericită urc mai sus.
Mă lovesc furtuni adesea,
Dar m-aşteaptă-n cer Isus.

Fericiţi sunt cei ce urcă,
Sus mai sus spre cerul lin.
Căci acolo e răsplata,
Şi slăvitul Miel Divin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/33795/cararea-mantuirii