O vorbă dulce lângă- nțelepciune
Autor: Mihaita Ana din Giurgiu
Album: Nu mi- e teama de Satan
Categorie: Slujire
O vorbă dulce lângă- nțelepciune


O vorbă dulce lângă- nțelepciune,
Zdrobi- va inimi și oase de minune.
Să nu vorbești așa- ntr- o doară... la- ntâmplare,
Ci- a ta vorbire, să fie cu har și dreasă cu sare.
Atunci, înțelepciunea, va crește peste tine
Și oamenii vor îndrăzni să stea de vorbă cu tine.

Nu- i repezi cînd vin să- și spună of- ul,
Ci spune- le că Domnul îi iubește!
Și pentru ei, va fi trecut potopul
Și vor vedea cum soarele sclipește.

Și de te plictisesc cu- a lor gândire
Și ne- nțelegere și răzvratire,
Nu te certa cu ei și nu- i împunge,
Căci în final, iubirea lui Hristos din tine- i va străpunge

Și de te judecă, că nu ești bine,
Nu- i lua in seamă și uită in grabă!
Tu intră- n odaița ta și- ncuie ușa după tine
Și pentru a lor călăuzire, tu, te roagă!

Iar Tatăl tău din ceruri, ce vede în ascuns,
El iți va da răsplată și răspuns.
Și de- i umbla- n a Lui călăuzire,
Cu lepadare de sine și dăruire

Vei fi ca roua într- un loc uscat,
Vei fi ca ploaia pentru pământu- nsetat.
Și vei aduce roadă pentru veșnicie,
De- aceea scriu astăzi pe- această... hârtie

Ca să te- ncurajez să umbli uns
Și în tăcere să aștepți al, Lui, răspuns.
Tu fii acela ce stă în spărtură,
Ca să oprești șuvoiul, ce vrea să facă ruptură!

Tu să nu lași ca zidul să se surpe,
Să cadă și să se dărâme!
Călește- ți vlaga și- oțelește- ți brațul,
Să fii biruitor în astă lume!

Fii ca plugarul care așteptă răbdător,
Privind, nu în prezent, ci- n viitor!
Căci ploaie va veni și va uda,
Apoi sămânța va- ncolți, va crește și însutit roduri va da.

Și vei vedea, că nu degeaba ai lucrat,
Că nu degeaba ai luptat
Și -ncrezător ai așteptat,
Căci iată, vine timpul, să ieși la secerat!
Vei strânge- n snopi recolta și te vei bucura,
Căci știi că nu- n zadar fu osteneala ta.

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/33045/o-vorba-dulce-langa-ntelepciune