"Un Mulțumesc"
Autor: Galan Damian
Album: 03
Categorie: Multumire
M-am săturat Isuse să îți tot cer într-una
Și vreau mai mult ca să-mpletești cununa
Aș vrea de-acum în gândul meu sărac
Să îmbrac “un mulțumesc“ pe al Tău plac
Ajută-mă să cer prin mulțumire
Să fiu omul plin de-a Ta iubire
Mulțumind de ceea ce aveam
Și pentru ce cu-adevărat ceream
Să-ncep cu frica mea de Tine
Cu Duhul Sfânt prezent în mine
Credința neclintită-n valul greu
Răbdarea plină până la trofeu
Știu că drumul meu va fi anevoios
Dar merită răsplata lui Isus Hristos
Căci pacea mă va înconjura mereu
Dacă aleg Dragostea în loc de eu.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/329124/un-multumesc