Isus, comoara neprețuită!

                                      2 Corinteni 4:7-10

      „Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi.

         Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți;    prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.

         Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru.”

           Expresia: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut”, arată că trupul și firea noastră umană sunt fragile, slabe și supuse oricărei suferințe. Totuși, valoarea nu stă în vasul de lut, ci în puterea divină a comorii din interior, Isus Cristos ca Domn și Mântuitor.

            Mulți predicatori „mimează” o putere ca venind de la Dumnezeu, țipând la amvoane, arătându-și abilitățile lor în oratorie, însă este o înșelătorie, pentru că de cele mai multe ori Duhul Sfânt nu-i însoțește.

          Apostolii nu se predicau pe ei, ci Îl predicau pe Isus Cristos, care a fost mort și a înviat; de aceea erau însoțiți întotdeauna de puterea divină, care atrăgea mulțimi de oameni la pocăință.

       Inspirat de Duhul Domnului, apostolul Pavel accentuează faptul că puterea extraordinară a Evangheliei vine de la Dumnezeu, nu de la oameni, oricât de vocali ar fi. Pavel se descrie pe sine și pe ceilalți apostoli drept „vase de lut” fragile, oameni în carne și oase, care poartă în inima lor o comoară ce nu poate fi evaluată în criterii omenești. Este lumina cunoașterii lui Dumnezeu, arătată de Fiul prin dragostea jertfitoare de la Golgota.

            Astfel comoara mântuirii prin jertfa Domnului Isus este pusă în „vase de lut”, tocmai pentru ca puterea care lucrează în această descoperire să fie numai de la Dumnezeu şi nu de la oameni.

          Prin urmare puterea lui Dumnezeu se manifestă cu atât mai clar și mai viu cu cât vasul, omul, se recunoaște slab și în dependență totală de Duhul Domnului.

          Satan va încerca să submineze lucrarea pe care un credincios (vas slab) o face în câmpul evangheliei, dar „…puterea nemaipomenită de la Dumnezeu…” va nimici orice încercare a lui, cu condiția ca slujitorul să stea în ascultare de Duhul.

            În primul verset ni se amintește de faptul că deși trupul omenesc este slab, muritor și neînsemnat pentru mulți, el adăpostește o valoare infinită: vestea bună despre moartea și învierea Domnului Isus Cristos, pe care cel ce slujește lui Dumnezeu o răspândește în lume cu ajutorul Duhului Sfânt.

       Contrastul evidențiat dintre umanitatea firavă și puterea nemaipomenită a lui Dumnezeu, care dă tărie și valoare omului purtător de Cristos, are importanță practică pentru trăirea noastră: rămânem neclintiți în credința noastră, datorită faptului că El locuiește în sufletele noastre, dându-ne putere să ne ridicăm după orice cădere. „Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.”

            Spunând că purtăm în trupul nostru „omorârea Domnului Isus”, apostolul arată riscul permanent al morții și suferința pentru credință, pentru ca și „viața lui Isus să se arate în trupul nostru” prin mărturisirea credinței. Prin urmare, fragilitatea „vasului de lut” nu împiedică descoperirea valorii acestei comori cerești, dimpotrivă arată că „rezistența” în credință este un dar și o minune a harului divin.

            În Psalmul 20:8, Cuvântul sfânt arată cât de vulnerabili sunt cei ce nu poartă pe Cristos în inima lor: „Ei se îndoaie și cad”, fără să se mai ridice. Astfel de oameni sunt fără nici o nădejde pe pământ. Dar cei ce sunt ai lui Cristos „se ridică și rămân în picioare”, datorită puterii lui Dumnezeu care locuiește în ei.

          În ciuda „presiunilor” din exterior, credința în Dumnezeu oferă mereu biruință și o rezistență supranaturală în fața oricărei lovituri. Chiar și atunci când situațiile par fără ieșire, credința în Dumnezeu aduce mereu nădejde și sănătate sufletească.

          Domnul Isus Cristos este adevărata comoară din inima omului credincios. El este sursa supremă de mântuire, pace și împlinire duhovnicească. Când un om Îl primește pe Isus ca Domn și Mântuitor personal, el devine purtătorul unei valori divine, inestimabile și primește putere de înaintare pe Cale, în ciuda oricărei piedici.

           Averile pământești se numără în aur, argint, în mulțimea banilor, dar se pot pierde foarte ușor; într-o clipă dispar și omul nu mai rămâne cu nimic din ceea ce a adunat toată viața lui. Cel ce nu-L primește pe Isus ca Mântuitor rămâne sărac, neputincios în fața problemelor vieții, orb spiritual, astfel că nu înțelege pierderea pe care o suferă, atât in viața aceasta cât și în veșnicie.

            În contrast, Domnul Isus Se oferă pe Sine Însuși, o valoare veșnică ce nu se poate măsura, nu se poate cântări și nici număra. Prezența Lui in inimă asigură pacea sufletească, bucurie în Duhul Sfânt și mântuire, ceea ce întrece orice tezaur material.

            Credinciosul care Îl are pe Isus în inimă are adevărata bogăție și găsește întotdeauna puterea de a trece peste necazuri și prigoană cu speranță

          Însă pentru a-I face loc Mântuitorului, omul trebuie să renunțe la egoism, la obiceiurile rele, la mândrie, la vorbirea de rău, la orice fel de păcat și lucrul acesta nu înseamnă o pierdere, dimpotrivă înseamnă un câștig uriaș. Dacă un om credincios nu se leapădă de sine însuși, ci își îndreaptă atenția doar spre cele pământești, se aseamănă cu robul acela care a primit un talant de la stăpânul său și l-a îngropat.

           Matei 25:24-26 „Cel ce nu primise decât un talant, a venit și el, și a zis: «Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat, și strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă, și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ; iată-ți ce este al tău! » Luați-i dar talantul, și dați-l celui ce are zece talanți.”

            Îngropându-ți „comoara”, prin ne-arătarea pocăinței și a credinței în Domnul Isus, de fapt, o faci nevăzută pentru tine și pentru cei din jurul tău. Nu întâmplător la întrebarea: Ești mântuit? Răspunsul este de multe ori: Domnul știe! Pentru că ai ascuns „comoara” în pământul inimii tale.