Leu-i animal frumos
Autor: Augustin Tecar
Album: Poezii pentru copii, părinți și bunici
Categorie: Copii
Leu-i animal frumos,
Întocmit de Creatorul.
Meșterul Isus Hristos
I-a pregătit decorul.

Are el terenul lui
Unde-și duce viața.
Nu dă vamă nimănui
Pentru toată suprafața.

Prinde viteză de raliu
Când își urmărește prada,
Ca motorul prin pustiu
Și-i creează ambuscada.

Poți fi azi biruitor
În luptele vieții,
Dacă ești ascultător
De îndemnul Cărții.

Biblia-i îndrumător
Spre cununa biruinței
Pentru cei ce ard de dor
Pe altarul pocăinței.
(Marți, 24 iunie 2025)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/329005/leu-i-animal-frumos