Decalogul (Cele Zece Porunci - Exod 20:1-17; Deuteronom 4:13) reprezintă legământul lui Dumnezeu cu poporul Israel. Această lege morală este universală, perfectă și valabilă în toate perioadele omenirii. Decalogul ne învață cum să ne relaționăm la Dumnezeu și la semenii noștri (cum să ne arătăm iubirea față de Dumnezeu și față de ceilalți oameni). Pe de altă parte, ritualurile referitoare la închinare și sărbătorile iudaice țin de legământul vechi (cu poporul Israel) și nu trebuie practicate în noua eră (cea a harului). Într-adevăr, toate aceste lucruri ne vorbesc despre Isus Hristos, despre lucrarea Lui de la Golgota și despre evenimente escatologice, așa cum am arătat în alte articole din acest capitol.

          Unele prevederi date de profetul Moise (cu permisiunea lui Dumnezeu) sunt destul de controversate. Sclavia era permisă (mai mult din rațiuni economice sau militare) și existau legi dure pentru ofense aparent minore (pedeapsa cu moartea pentru încălcarea Sabatului sau pentru preacurvie). Spre deosebire de Decalog, legea lui Moise nu este perfectă (Matei 19:8) și nici potrivită pentru toate perioadele omenirii (Matei 5:21-48). Nici pe departe, legea lui Moise nu atinge standardul de desăvârșire a lui Dumnezeu (Matei 5:48). Într-adevăr, Mântuitorul nostru a împlinit Legea și Profeții (Matei 5:17-20). În Predica de pe Munte, Acesta a extras principii mai adânci din Decalog, arătându-ne ce înseamnă să-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu și ce presupune să ne prețuim semenii, chiar dușmanii. Mai mult, Isus Hristos a împlinit legea talionului („ochi pentru ochi”, „dinte pentru dinte”) la Calvar, când a plătit cu sângele Său pentru păcatele omenirii. El a abolit legea lui Moise și legământul vechi (Evrei 8:13; Romani 10:4).

          Legea lui Moise a fost potrivită pentru cultura antică. Societatea antică era atât de coruptă încât o lege morală perfectă nu ar fi avut efectele dorite. Omenirea nu era pregătită pentru un cod moral universal. Oamenii și societățile au nevoie de timp pentru a progresa. Când Mântuitorul le-a expus standardele înalte ale lui Dumnezeu referitor la căsătorie și divorț, ucenicii au ajuns la concluzia că, în aceste condiții, căsătoria este inutilă pentru bărbați (Matei 19:10). Într-un fel, situația în care a fost pus Dumnezeu seamănă cu situația în care suntem puși noi ca părinți, când vrem să ne educăm copiii. Facem unele compromisuri (îi mai lăsăm uneori să mănânce dulciuri sau le mai permitem accesul la telefon), dacă aceștia respectă anumite reguli (mănâncă mâncare gătită, își fac temele întâi, practică anumite sporturi). Ca părinți, noi nu le dăm foarte multe reguli stricte și nu avem așteptări prea înalte de la ei. Dacă am fi foarte stricți, nu i-am ajuta deloc, poate chiar i-am distruge. Tatăl meu îmi povestea că bunicul îi dădea bani strict pentru transport și nu îi permitea să mănânce dulciuri deloc. Însă când a ajuns pe salar, ciocolata nu îi lipsea din buzunar și consuma zilnic sucuri carbogazoase. Astfel și-a distrus dinții și sănătatea, pentru că nu a știut să limiteze consumul acestor alimente. De fapt, rămăsese cu sechele, din perioada în care tânjea după bomboanele pe care le vedea la alți copii, dar pe care el nu și le putea permite.

          Legea mozaică nu prezintă un sistem ideal, ci le spune israeliților cum să trăiască mai corect în sistemul în care se află. Într-adevăr, Tora nu pledează pentru abolirea sclaviei și nici pentru egalitatea absolută între bărbați și femei. Sclavia și modelul patriarhal erau adânc înrădăcinate în societățile din Antichitate. Însă Dumnezeu a dorit să protejeze aceste categorii defavorizate de societatea antică (sclavii și femeile), prin diverse prevederi menționate în legea lui Moise. Mai mult, Dumnezeu le-a permis israeliților să modifice legea lui Moise, pentru a aplica mai bine dreptatea. Fetele lui Țelofhad au cerut ca moștenirea tatălui lor (care nu a avut fii) să nu se piardă, ci să le revină lor. Dumnezeu le-a dat dreptate și i-a cerut lui Moise să introducă reglementări suplimentare în legea moștenirilor, care să trateze astfel de cazuri speciale (Numeri 27:1-11). În plus, în cartea Deuteronom (Deuteronom 15:12-18; Deuteronom 23:15-16) s-au adăugat alte prevederi legate de sclavi, față de legile inițiale din cartea Exod (Exod 21:2-11), pentru a oferi mai multă protecție acestei categorii defavorizate. Pe de altă parte, Dumnezeu le-a făcut și alte concesii poporului Israel, contrar preferințelor Lui și contrar prevederilor stipulate în legământul inițial. Dumnezeu trebuia să domnească peste Israel, însă aceștia au dorit să aibă un împărat propriu, precum toate națiunile din jur (1 Samuel 8:1-22). Deși Dumnezeu nu era de acord cu cererea poporului, le-a făcut și această concesie, dar i-a avertizat de obligațiile pe care le vor avea față de împărat.

          Evreii nu au putut respecta nici măcar legea lui Moise. Aceștia au trebuit să plece în robie, deoarece au comis aceleași atrocități precum popoarele păgâne, trecându-și copiii prin foc (2 Împărați 17:7-23; Ieremia 32:28-35). Într-adevăr, omenirea avea nevoie de un Mântuitor care să scoată lumea din întuneric și să rezolve problema păcatului (Isaia 9:1-7). Legea lui Moise ne vorbește despre Acest Mântuitor și despre legământul cel nou pe care l-a instaurat (Ieremia 31:31-34; Ioan 5:39).