Omul meu cel nou
Autor: Nicholas Dinu
Album: Ecouri din întâia viață
Categorie: Laudă și închinare
(semiacrostih)
În laudele buzelor ești Tu
Din cribul inimii l-am izgonit pe nu
L-am înfășat în scutece pe da
Să-l cresc cu laptele și mierea Ta.
În ruga-mi arsă de suspin ești Tu
Isuse, omul meu cel nou, când te crezu
Căzu-n genunchi, rostind un simplu da
Si-n foc, și-n moarte nu te va trăda.
Te pun pecete peste viața mea
Extazul viu mereu se va vărsa
Intermitent, continuu, alternând
Unind voință, simțuri, glas și gând
Binevoit și-n toate credincios
El te va asculta, neîndoios,
Sedus de mare bunătatea Ta
Cea care s-a dezlănțuit la Golgota.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/328956/omul-meu-cel-nou