Am fost ca nerodul din poveste
Ce cară soarele cu oborocul.

În casa-i fără uși, fără ferestre...
Și-și blestema intunericul si nenorocul.
Ieșeam cu ciubărele minții, goale, afară,
In lumină si pară,
Și când mi se părea că sunt pline,
Intram, răsturnându-le-n mine.

Așa ani de-a randul
M-am canonit să car lumina cu gândul...
Atunci ai trimis Îngerul Tău să-mi arate
Izvorul luminii adevărate:
El a luat in mâini securea durerii
Și-a izbit năpraznic, fără milă, pereții.

Au curs cărămizi si moloz puzderii,
S-a zguduit din temelii clădirea vieții,
Au curs lacrimi multe și suspine,
Dar prin spărtura făcută-n mine,
Ca printr-un ochi de geam in zidul greu,
Soarele a năvălit înlăuntrul meu.
Si cu el odata,
Lumea toata...

Ingerul luminator a zburat aiurea,
Lăsându-și înfiptă securea;
Cocioaba sufletului de-atuncea insă-i plină
De soare, de slavă si de lumină.