Unul dintre cele mai controversate pasaje biblice sugerează că violatorul este nevoit să se căsătorească cu victima sa și să nu se mai despartă de ea toată viața, în schimbul unor bani dați tatălui victimei: „Dacă un om întâlneşte o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea şi se întâmplă să fie prinşi, omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint şi, pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă şi nu va putea s-o gonească toată viaţa lui” (Deuteronom 22:28-29). Dacă acesta ar fi adevărul, Vechiul Testament ar fi foarte lipsit de coerență în modul în care judecă violul. Iar ateii și agnosticii ar putea sugera că Dumnezeul Vechiului Testament este un monstru moral.

          Toate traducerile în limba română și multe traduceri respectabile în limba engleză avansează ipoteza violului, prin modul în care traduc aceste versete. Însă câteva traduceri foarte moderne (New English Translation, Complete Jewish Bible și New Living Translation) ne indică faptul că pasajul vorbește despre o relație consensuală, deci nu despre abuz sau viol. În același capitol (Deuteronom 25:25-27), Biblia ne spune că pedeapsa pentru viol (în cazul în care abuzul are loc asupra unei fete logodite sau căsătorite) este moartea. Ar fi chiar ciudat și imoral ca violatorul să scape mai ieftin, doar pentru că a violat o fată care nu era logodită sau căsătorită. În continuare, voi aduce mai multe argumente care ne arată cât de superficial tratează acest pasaj multe dintre traducerile în limba română sau engleză.

          Termenul ebraic „taphas” (תָּפַשׂ) înseamnă „a apuca, a înșfăca”. În unele contexte din Biblie, această acțiune are loc împotriva voinței unei alte persoane – de exemplu, a fi capturat, arestat, atacat sau înșfăcat cu insistență (1 Samuel 23:26; 1 Regi 13:4; 18:40; 2 Regi 14:13; 25:6; Isaia 3:6; Ieremia 26:8; 34:3; 37:13; 52:9; Psalmi 71:11; 2 Cronici 25:23). De aceea, NIV (New International Version) și alte traduceri au tradus - în mod eronat - acest verb prin „a viola” („a apuca cu sila”). Totuși, acesta este singurul caz în care obiectul verbului „taphas” este o femeie, în condițiile în care verbul se referă și la acțiunea de a ține sau a mânui obiecte precum instrumente muzicale, arme sau suluri. În plus, verbul poate sugera și o acțiune care nu are loc împotriva voinței altei persoane, ci pentru a se sprijini pe ea (a căuta suport - Ezechiel 28:7) sau pentru a flirtra cu ea (a apuca o persoană pentru a se apropia fizic de ea, cu scopul de a o seduce - Geneza 39:12; a apuca pe cineva de mână sau de după șolduri). Astfel, este posibil ca verbul să aibă o nuanță referitoare la relații romantice consensuale, mai ales că termenul în ebraică (תָּפַשׂ) este aproape o anagramă a termenului folosit în Exod 22:16 (anagramă - același cuvânt cu ordinea literelor schimbată - în Exod, verbul se traduce prin „a seduce” sau „a înșela”).

          Verbul care pare să exprime folosirea forței („taphas”) este diferit de cel utilizat pentru a descrie forța în cazul violului din Deuteronom 22:25 („hazaq”). În plus, contextul capitolului face o distincție a consecințelor actului sexual nepermis în funcție de tipul faptei: consimțământ sau constrângere (Deuteronom 22:22-27). Însă în Deuteronom 22:28-29 nu se pune în discuție consimțământul fetei, așa cum se întâmplă mai devreme, în cazul unei suspiciuni de viol. Apoi, pedeapsa bărbatului care se culcă cu o fată nelogodită este mai ușoară decât pedeapsa pe care ar primi-o pentru viol sau pentru preacurvie. Pe de altă parte, expresia „și sunt descoperiți”, de la sfârșitul versetului 28, folosește aceeași formulare ca expresia din versetul 22, care descrie un act consensual. Inclusiv sancțiunea care îi interzice bărbatului să divorțeze de cea cu care a întreținut relații sexuale ne amintește de situația în care bărbatul este pedepsit pentru că și-a defăimat soția în mod nedrept (Deuteronom 22:19). Încercarea sa de a divorța eșuează, iar el este obligat să o întrețină ulterior (ceea ce constituie, probabil, rațiunea interdicției de a divorța). Și în acest caz (Deuteronom 22:28-29), dacă relația nu a fost impusă prin forță, ci a rezultat din faptul că el a sedus-o pe femeie, bărbatul nu poate susține că noua sa soție nu este pură (întrucât el este cel vinovat). Prin urmare, trebuie să-și asume responsabilitatea față de ea, nu poate divorța și este obligat să o întrețină în calitate de soț. Această lege vrea să protejeze femeile care întrețin relații conjugale consesuale când nu au alte obligații. Alți bărbați iudei nu le-ar fi luat de neveste, știind că nu mai sunt virgine. Într-un asemenea context, situația financiară a acestor femei ar fi fost foarte dificilă. Nu în ultimul rând, sintagma „a necinstit-o”, folosită în Deuteronom 22:29, nu este întotdeauna asociată cu un viol, ci și cu o relație sexuală consensuală în care bărbatul o seduce pe femeie (Deuteronom 22:23-24).

          Cartea Deuteronom adaugă alte articole la unele legi date în cartea Exod, pentru a proteja și mai mult partea vătămată. De exemplu, în cazul sclavilor, legea lui Moise adaugă în Deuteronom o prevedere care îi protejează pe sclavii care au fugit. Aceștia nu trebuie înapoiați (Deuteronom 23:15-16). O astfel de reglementare a fost revoluționară la acea vreme (nu apare la alte sisteme păgâne) și nu se regăsește nici în cartea Exod, care tratează problema sclavilor. Tot astfel, în cazul relațiilor sexuale consensuale dar nepermise (între un bărbat necăsătorit și o fată nelogodită), în cartea Exod se emit anumite legi care îl obligă pe bărbat să se căsătorească cu fata pe care a necinstit-o (Exod 22:16). Dar în Deuteronom 22:28-29 se specifică faptul că un astfel de bărbat nu mai poate divorța de cea pe care a necinstit-o. Din nou, partea vulnerabilă este protejată mai mult. În acel context, niciun bărbat nu s-ar fi căsătorit cu o femeie care și-a dăruit virginitatea și puritatea altui bărbat.

          Deși provine dintr-un context diferit, relatarea despre violarea Dinei pare să exprime atitudinea negativă a Pentateuhului față de viol. Aceasta nu se manifestă prin aprobarea acțiunilor lui Simeon și Levi, ci prin condamnarea cuprinsă în versetul Geneza 34:7: „căci a săvârșit o faptă rușinoasă în Israel”. Tot astfel, Absalon l-a asasinat pe fratele lui mai mare, Amnon, tocmai pentru că acesta o violat-o pe sora lui, pe Tamar. Absalon a considerat că acest viol i-a dezonorat sora și l-a pedepsit cu moartea pe făptaș, chiar dacă era vorba despre fratele lui (2 Samuel 13).