Ochii Domnului veghează
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ochii Domnului veghează
autor. Diana G. U.

Ochii Domnului veghează,
Peste-ntreg acest pământ,
El trezește adormiții,
Îi ridică din mormânt.

Dar puțini iau azi în seamă,
Cercetarea Sa divină,
Chiar și sfânta adunare,
Este azi de lume plină.

La amvon este cuvântul,
Care duce-n rătăcire,
Chiar și Biblia ne spune,
Despre vremi fără iubire.

Este cea care-i de sine,
Ce hrănește și mândria,
Ea conduce astăzi omul,
Ca să guste el pustia.

Școli înalte stau în frunte,
Cu doctrina învățată,
Dar trăirea lor ascunsă,
Nu e sfântă... nu-i curată.

Este o fățărnicie,
Ce-i purtată-n adunare,
Cel ce-o poartă n-are milă,
Nici iubire-n el nu are.

Se aruncă pietre multe,
Spre acel nevinovat,
Este pus la disciplină,
Adevărul cel curat.

Dar puterea Lui cea mare,
Orice mască o dă jos,
Când oprit este să vină,
Un mesaj de la Hristos.

Case supraetajate,
Stau în șirul indian,
Căci e mare alergarea,
După, dumnezeul" ban.

Cu mașini sofisticate,
Fac o cursă azi pe cale,
Uită că Isus odată,
A lăsat urma prin vale.

Avioane zboară pline,
Și de frați... și de surori,
Peste apele întinse-n,
Țară plină de valori.

Însă nu-s valori divine,
Strânse sunt pentru pământ,
În America, Canada,
Mulți au pasul alergând.

Iar când vine încercarea,
Se pretind ca Iov a fi,
Se cred sfinți în încercarea,
Ce-i venit a-i curăți.

Ea dă jos mândria, ura,
Și pe cel care-i fălos,
Nu-l ridică... îl coboară,
Căci în frunte stă Hristos.

Vremea este cea din urmă,
Ce vestit-a fost cândva,
Este multă amăgire,
Chiar și în grădina Sa.

Însă-n ziua fericită,
Care în curând va fi,
Judecata va fi dreaptă,
Doar cei sfinți... nu vor muri.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/328747/ochii-domnului-vegheaza