Efeseni 2:2

Mersul lumi-i spre pieire,
Spre păcat, spre moartea sumbră,
Spre tot ce e nelegiuire,
Spre tot ce-aduce osândire:
Satan o-mpinge din umbră.

Așa eram cândva și noi,
Dar Isus Domnul ne-a schimbat.
Din mocirlă și noroi
Ne-a făcut ale Sale oi
Și nu mai trăim în păcat.

Mersul lumi-i spre pierzare,
Înspre hău și înspre râpă;
Că a lui Satan lucrare
E slăvită-n lumea mare
Și-acceptată e în pripă.

Omenii-au renunțat la rațiune,
Nu privesc la consecințe.
Se-adâncesc în stricăciune,
Iubesc orice urâciune,
Cinstesc stricatele zeițe.

Dumnezeu ne-a dat lumină
Să cunoaștem ce-i curat.
Pofta lumii e străină
De Scriptura cea divină;
Fiind o cale spre păcat.

Sfinții Domnului Isus
Ocolesc această cale.
Ei au aici un jug de dus
Și privesc mai mult în sus,
Nu la altarele din vale.

Pe altarul stricăciunii
Unii-și ard astăzi cununa;
Merg la vale cu nebunii
Că li s-au stins de mult tăciuni,
Li s-a-ntunecat lumina.

Nu mai deosebesc ce-i sfânt,
Ce-i valoare, ce-i de preț.
Nu pun preț pe legământ,
Îi atrage-acest pământ,
Îi amăgește cel semeț.

Mersul lumii-i spre osândă
La cea din urmă judecată.
Și primi-va cu dobândă
Tot ce-a căutat s-aprindă
În pofta ei stricată.

Chiar și împotriva firii
Mersul lumii-i îndreptat.
Pe prăpastia căderii,
Îi conduc azi luciferii
În spurcăciune și păcat.

Noi slăvim pe Salvatorul
Ce ne-a croit o cale nouă.
Mersul nostru-i spre Izvorul
Ce-a desțelenit ogorul
Și l-a-nviorat cu rouă.

Roua Duhului cel Sfânt
Este pentru noi viață.
Ea-i lumină pe pământ
Ce ne dă mereu avânt
Și credință și speranță.
Amin.
(Marți, 27 august 2024)