În patmosul vieții
Autor: Nicolae Rusu
Album: Prinosul inimii mele - Volumul 8
Categorie: Diverse
1. De ai ajuns în patmosul vieții tale,
În acel loc în care tu n-ai fi vrut să fii,
Cheamă-L pe Domnul în clipele-ți de jale,
Chiar și-n necaz prezența Lui dă bucurii!
R1: /:Cheamă-L pe Domnul, El te aude,
Îți este-aproape și-ți va răspunde...
Cheamă-L pe Domnul și vei vedea,
Cât e de mare iubirea Sa! :/
2. Când sunt și eu în patmosul vieții mele,
În acel loc în care nu mi-aș dori să fiu...
Îl chem pe Domnul căci trec prin zile grele,
Prezența Lui să umple-al inimii pustiu.
R2: /:Îl chem pe Domnul, El mă aude,
El mi-e aproape și-mi va răspunde...
Mai clar pe Domnul Îl pot vedea,
Cum El lucrează în viața mea! :/
3. Să nu te temi în patmosul vieții tale,
Când tot în jurul tău e trist și întunecat...
Căci Domnul știe, cu tine e și-n vale,
Și planul Său cu viața ta e minunat!
R3: /:Stai lângă Domnul, El te susține,
Chiar de te-ncearcă e spre-al tău bine!
Să fii destoinic în tot ce faci
Și-n orice vreme doar Lui să-I placi! :/
I: Nicu Rusu 11.06. 2026
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/328713/in-patmosul-vietii