1. Mă poartă vântul către ploaie,
Să-mi piardă lacrimile-n șiroaie,
Să nu se vadă cât mă doare
Această lume trecătoare.

2. Mă poartă printre nori și ceață,
Departe de-o lume fără viață,
De oameni care-au fost prea reci,
De răni ce nu le poți petreci.

3. M-a urmărit nedreptatea-n cale,
Și-am strâns în mine-atâtea jale,
Am dus în taină-atât amar,
De parcă sufletul mi-e jar.

4. Și stau sub ploaia care cade,
Cu toate rănile-n cascade,
Și-aș vrea să treacă mai curând,
Să fie pace pe pământ.

5. Tânjesc după o clipă lină,
După o rază de lumină,
Să pot să respir, să pot să stau,
Fără să simt că iarăși cad.

6. Dar când credeam că-s singur iar,
Și că nu mai există har,
Te văd venind prin ploaia grea,
Cu-o umbrelă în mâna Ta.

7. Nu spui nimic. Doar vii aproape,
Și parcă toate-s mai departe,
Ridici umbrela peste mine,
Și ploaia nu mai cade-n fire.

8. Apoi ridici privirea-n sus,
Și norii pleacă, rând pe rând,
Iar soarele apare blând,
Și totul pare renăscut.

9. Mă lași în raza Ta de soare,
Îmi încălzești sufletul ce doare,
Și hainele-mi încearcă să se usuce,
Iar neliniștea din piept începe-a se duce.

10. Mă uit la Tine uimit,
De-atâta dragoste copleșit,
Și înțeleg, după atâta amar,
Tu ai venit să-mi fii adăpost și har.

11. Iar dacă-n lume va ploua,
Și iar furtuna va veni cândva,
Nu mă mai ascund de ea,
Căci știu că Tu vei fi cu mine,
Sub umbrela Ta.