1. Cum te simți când rămâi o simplă amintire,
Și toți cei din jur te uită la următoarea clipire?
Când goana după lume și fuga după mai mult
Devine, fără ca să-ți dai seama, cel mai crud nou început.

2. Cum te simți când străbați singur amarul drum,
Când visele par trecut, iar dorințele se-neacă-n fum?
Tot ceea ce-ai numit într-o zi cu soare „acasă”
Acum stai pe verandă și privești cum se îndepărtează.

3. De ce, când totul îți este întins la picioare,
Nu ai destule file-n calendar ca să le dai valoare?
Și când belșugul îți bate duios la ușă,
Tentativa e prea mare, întinzi mâna și te duce.

4. Ai strâns avere multă, crezând că-i de valoare,
Crezând că-n ea vei găsi fericire și-mpăcare,
Dar ai pierdut din ochi ce-avea cu adevărat valoare
Și-ai rătăcit, încet, din drumul către-a ta salvare.

5. Aveai două bagaje puse-alături la plecare,
Unul plin de aur, altul plin de viață și iubire,
Dar le-ai confundat pe drum și-ai luat cu tine pe cel care
Părea să-ți dea libertate, dar te ducea în spre pierzare.

6. Ai umplut acel bagaj cu bani, cu plăceri și cu avere,
Și-ai lăsat în urmă oameni, iubire și mângâiere,
Ai pierdut ceea ce era mai sfânt, mai viu, mai aproape,
Și-ai ajuns bogat în lume, dar sărac în cele sfinte.

7. Ai câștigat o lume, dar te-ai pierdut pe tine,
Ai strâns în mâini comori, dar ai uitat ce înseamnă „bine”,
Iar libertatea fără El, pe care-ai vrut s-o ai,
S-a prefăcut în lanțuri pe drumul pe care stai.

8. Și lumea, când te prinde, îți va lua tot ce-ai strâns,
Averi, putere, tinerețe, tot ce-ai crezut de neînvins,
Și vei rămâne singur, cu mâinile în buzunare,
Cu-un bagaj plin de lume, dar fără nimic pentru salvare.

9. Atunci vei căuta în jur un chip care să rămână,
O voce să te strige, o mână peste mână,
Dar cei pe care-i pierdeai în goana ta cea mare
Vor fi doar amintiri ce se sting în depărtare.

10. Și totuși, când fugeai de El, Hristos venea spre tine,
Când tu uitai de glasul Lui, El nu te uita pe tine.
Nu tu ai fost întâiul care L-a căutat spre salvare,
Ci El ți-a întins mâna din propria ta pierzare.

11. El te-a chemat când încă aveai timp de întoarcere,
Când încă mai puteai lăsa bagajul cel greu din spinare.
Dar tu ai alergat mai mult, crezând că vei găsi
În tot ce-ți poate da această lume ceea ce numai El îți poate dărui.

12. Iar când vei sta-naintea Lui, cu mâinile goale,
Nu vei putea să-I duci averile, nici zilele tale.
Atunci vei înțelege, cu inima zdrobită-n așteptare,
Că tot ce-ai câștigat pe lume n-are preț la judecare.

13. Și poate vei striga spre cer, cu ultima suflare,
Dar timpul nu se-ntoarce, oricât ai cere îndurare.
De-aceea, cât mai ai lumină și-o inimă care tresare,
Nu ignora glasul lui Isus, El încă te cheamă spre salvare.

14. Căci lumea poate lua totul și te poate lăsa-n uitare,
Dar Hristos nu uită sufletul ce-L caută din depărtare.
Și dacă astăzi glasul Lui încă-ți răsună-n chemare,
Lasă bagajul lumii jos și vino la El, cât încă este salvare.