Din zbaterea vremii, din vechiul tumult,
O lacrima clara purtata de vant
Atinge lumina venita de sus,
Lumina ce arde pe culme: ISUS.

Si lumea haina, purtata de duhuri
Zdrobeste cu vorba, loveste cu biciul,
Iar sangele cald, nepatat, fara vina
Tasneste spre ei, dar ei sunt fara mila.

Privirea lui Isus, scaldata-n iubire
Tinteste privirea-ti cea plina de ura
Dar oare te-atinge caldura-i divina,
Sau piatra din suflet devine o stanca?