Mă iartă Doamne! ...

Doamne, iartă-mă că iată,
Testul credinței, nu l-am trecut,
Un sicomor, în mare să-l plantez
vreodată,
Cu-a mea credință, slăbuță
n-am putut.

Deci n-am credință, cât bobul
de muștar,
Dar știu că Ești o stâncă
Si un munte-ntreg, de har.

Cu Tine parte-aș vrea
Să am acolo sus
Steluță ce să stea,
În palma Ta Isus.

Lumină Ești și Viață
Și Vin curat și Pâine,
Căruia, lumea-n față,
Să vină să se-nchine! ! ,

Și Dumnezeu al milei,
Nădejdii și dreptății,
Ca și Lumina zilei,
Și-odihna blând-a nopții! ! ...

Ți-aducem fiecare,
Pe genunchi plecați,
Isuse, închinare,
Ca niște robi, nu frați...

Să auzim eterne,
Cuvinte mari cerești,
Prin câteva din ele,
Pe Diavol, izgonești! ...

Și-astfel cu-n cuvânt
S-ajungă în Adânc,
Acel amăgitor, cu vorbele în vânt,

Slavă mărire Ție
Nestinsă glorie,
Celui ce morții-nvie
Scriind istorie! ! ! ...

Ca jertfă necurmată,
Venit-ai pe pământ,
Lumea, salvând-o, toată,
Prin Noul Legământ,

S-o smulgi din întuneric,
La marea Ta Lumină,
Cu Duhul Cel Puternic,
Purtat, de Sfânta-ți mână.

Moldovan Pavel
AlbaIulia