Samuel, copilul chemat
Autor: Zaharia Cristina
Album: Călător sper Cer
Categorie: Diverse
În templu, noaptea se lăsa,
Iar Samuel dormea ușor,
Când glasul Domnului strigă:
„Samuel!” — cu glas sonor.
El se ridică și aleargă
La Eli, omul lui Dumnezeu:
„M-ai chemat? Sunt aici, părinte!”
Dar Eli-i spune: „Nu eu.”
De trei ori glasul îl cheamă,
Iar el se-ntoarce iar la Eli,
Până când bătrânul înțelege
Că Domnul îl chema pe el.
„Când vei mai auzi chemarea,
Să spui: «Vorbește, Doamne, eu ascult! »”
Samuel se-ntoarce în odaie
Și-așteaptă glasul Celui Sfânt.
„Vorbește, Doamne, robul Tău ascultă,
Sunt gata voia Ta s-o fac,
Chiar de sunt tânăr și neputincios,
În Tine vreau să mă încred.”
Și Dumnezeu l-a ridicat
Profet în mijlocul poporului,
Iar Samuel a mers cu credință,
Rămânând slujitor al Domnului.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/328564/samuel-copilul-chemat