Chiar dac-ai fi pe lume
Autor: Augustin Tecar
Album: Despre Domnul și despre mântuire
Categorie: Zidire spirituala
Chiar dac-ai fi pe lume
Un dar și un erou,
Tot nu vezi mântuirea.
De nu-ți răstignești firea,
De nu te naști din nou,
Ești un glas fără ecou.
Cu un sfârșit frumos răscumperi
Un trecut urât și greu.
Dar frumos e doar sfârșitul
În pace cu Tatăl Sfântul;
Ce-i plăcut lui Dumnezeu
Și-ncununează drumul tău.
Viața de creștin e numai
Cea născută din Isus.
Nici nu este mântuire
Fără-a firii răstignire,
Fără naștere de sus
Și de Duhul Sfânt condus.
Caută calea mântuirii
Cu ardoare și fior.
Nu doar pentru-a ta viață,
Ci cum Biblia ne-nvață
Spre mântuirea tuturor
Cu Duhul Sfânt în ajutor.
Cel ce caută fericirea
Pe al mântuirii drum
Sigur o s-o afle-odată.
Duhul Domnului i-ajută
Oricât de-ncet ar merge-acum.
Nu se rătăcește nicidecum.
Însă cel ce-o caută-n drumul
Altor țeluri și dorinți
N-o să afle nicăierea
Fără Domnul fericirea,
Ci doar plâns și suferinți
Și-amăgitoare năzuinți.
Dumnezeu este iubire,
Dar ne vrea pe toți smeriți.
În El este fericire,
Nu e strop de amăgire.
Dacă trăim aici ca sfinți,
Vom fi cei mai fericiți.
Amin.
(Sâmbătă, 18 iulie 2020)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/328483/chiar-dac-ai-fi-pe-lume