Au fost momente-n viața mea când ai intervenit
chiar când simțeam că sunt pierdut, că totul s-a sfârșit.
Pe marginea genunii, eu, înmărmurit stăteam
Căci doar un pas de-aș fi făcut, în hău mă prăbușeam.
În fața mea, la dreapta mea, la stânga mea erau
Doar ziduri mari până la nori ce calea mi-o blocau.
Nu peste tot ziduri erau, căci în spatele meu
Era prăpastia fără fund, ce m-aștepta mereu!
Și-n timp ce eu, încremenit, de groază tremuram,
Batjocuri de la privitori, mereu tot auzeam:
-Haha, el e un om pierdut, cu un picior în hău,
Mereu-mereu a tot avut parte numai de rău!
Pecetluită-i soarta lui, curând el va cădea! Prăpastia e casa lui, nimeni nu-l va salva!
Dar nici bine nu isprăveau de-a mă batjocori,
Că brațul Tău se și ivea prin nori, din veșnicii!
O mână albă mă lua-n căușul palmei ei
Și cum cu drag mă-nconjura, vedeau vrăjmașii mei!
Mă lua pe sus și mă purta iar ei toți amuțeau
Căci în acei pereți uriași, porți mari se deschideau!
Și-abia atunci, ușor, ușor, mâna Ți-o coborai
Și-n fața noilor mari porți deschise, mă lăsai!
Eu coboram din palma Ta și prin ziduri intram,
și-n urma mea se închideau: la adăpost eram!
Iar brațul Tău de Dumnezeu urca în cer, prin nori:
Astfel, drag Tată, m-ai salvat de hău, de-atâtea ori!
*
E liniște, nu mai au glas, acum, vrăjmașii mei
Că-n fața Ta, sfânt Creator, fire de praf sunt ei!
Astăzi nu vreau să-Ți cer nimic ci doar să-Ți mulțumesc
Căci pân-aici m-ai ocrotit prin al Tău braț ceresc!
Te voi slăvi, Te voi 'nălța pentru-ndurarea Ta
Și lumii voi mărturisi că ești de partea mea!
Nevrednic sunt de dragostea cu care mă-nconjori,
Dar meritul e doar al Tău că sunt biruitor!
Astăzi vreau doar să-Ți mulțumesc aici, jos, pe Pământ
Iar mâine Îți voi mulțumi prin cânt, în cerul sfânt!