Dacă vrei să vii la Domnul
Autor: Daniela Haidaciuc Guțu
Album: fara album
Categorie: Încurajare
1. Dacă vrei să vii la Domnul
Și în rugă să te pleci
Dacă vrei să scapi de patimi,
Lupte, temeri, umbre reci
Ce-ți cutremură ființa
Și te tulbură și plângi,
Și nu poți să mai fii liber
Căci în suflet ți le strângi.
R: Lasă-ți sufletul să zboare
Hai deschide-ți inima
Vine Dumnezeu din slavă
Și pe brațe ți-o va lua
N-o mai ține-atât legată
De trecut și tot ce-a fost
Încetează să te minți
Spune-I astăzi tot ce simți,
Vrea să dea vieții tale
Un alt rost.
2. Dacă vrei să vii la Domnul
Spune-I tot ce te frământă
Ca să simți cum te ridică
Mâna-I blândă, mâna-I Sfântă
Nu mai ține-ascuns în tine
Nici un pic din tot ce porți
El în tine azi e viață
Înviere chiar din morți.
3. Știe Tatăl tău din ceruri
Câte lupte crunte-ai dus
Le cunoaște și pe cele
Care încă nu le-ai spus.
Azi primește alba haină
Harul marii Lui iubiri
Și îmbracă-te-n credința
Sfintei Lui neprihăniri!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/328423/daca-vrei-sa-vii-la-domnul