Trecea pe calea vieții, obosit,
Un biet creștin de ani împovărat...
Cu trupul slab și tălpi însângerate
Mergea spre Cel ce-n Haru-I l-a creat...
Adesea, se oprea pe drum creștinul
Împovărat de crucea ce-o purta...
Se așeza șoptind cu lacrimi multe:, , O Tată, de ce-i crucea așa grea?
Mi-e teamă Doamne c-am să cad odată
Și n-am să pot din nou să mă ridic
Și nimeni nu va fi să mă ajute
Căci ce sunt eu? Un bulgăr de nimic
Și-atunci Părinte, va veni ispita
Să mă îndemne crucea s-o scurtez
Să-mi fie mai ușor să mă ridic
Și mai departe calea s-o urmez
Dar Doamne, am purtat-o anii mulți
Prin foc, pe creste, valuri sau furtună
Și vreau la Tine s-o aduc întreagă
Chiar dacă-i greu și lacrimi se adună!
Te rog privește către mine Tată
Și dă-mi puteri căci iarna vieții vine
Și chiar de-i grea eu crucea să mi-o port
Cu ea întreagă să ajung la Tine!"

O rază caldă străbătând seninul
Îi dă sărut pe-obrazul ostenit:, , Să nu renunți... E Domnul lângă tine
Și nu uita nicicând că te-a iubit! !"

Vulcan-03-09-2026
Mary