În viața mea pribeagă prin multe am trecut,
C-așa a fost voința Celui făr' de-nceput.
Da, astfel mi-a fost scrisă, din ceruri, soarta mea
Și nici măcar o slovă nu am putut schimba.
Cum n-aș fi vrut eu, oare, să am un trai mai bun,
și nu mereu să sufăr, căzut în praf, în drum?
Ba da, fără-ndoială, mult mi-aș mai fi dorit
Dar chiar pe dos primit-am, c-așa mi-a fost sortit.
Totuși, o mângâiere cerească mi-a rămas
acum, când mi-e aproape, aici, ultimul ceas:
Eu știu unde voi merge, iar pentru ce-am lucrat,
Știu clar cu ce cunună voi fi încoronat!
Eu mi-am văzut și haina pe care, sus, în cer,
O voi purta acasă, dincolo de dureri!
Și nu doar c-am văzut-o între cer și Pământ
Ci am și încercat-o, prin mâna Celui Sfânt!
Pot spune cu tărie că e cea mai frumoasă
Haina de sărbătoare ce-o voi purta ACASĂ.
Astfel dori Stăpânul, ca eu, în miez de noapte,
Să văd că plaiul veșnic de mine nu-i departe!
*
Privesc înspre pădure, spre maiestuoșii brazi,
Și plâng de bucurie, am lacrimi pe obraji!
Căci chiar dacă o viață de om am suferit
M-așteaptă bucuria sus, pentru infinit!
Trecută este ziua iar razele târzii
La orizont coboară până când n-or mai fi...
Frumoasă este toamna cu-al ei apus de soare
Iar eu îmi pierd privirea spre el, în depărtare...
Aproape, cât de-aproape îmi e ultimul ceas...
Doar clipe numărate aici mi-au mai rămas!
Trecută este ziua... sfârșit... mai mulți vor spune,
Însă eu știu prea bine că apunând în lume,
Pe plaiurile sfinte, în cer, voi răsări
Acolo unde noapte și plâns nu vor mai fi!
Voi fi un sfânt din vale acasă-n cer sosit
Unde El îmi va spune: "Fiu drag, bine-ai venit!"
Viața mea pribeagă și tot greul din ea
Îmi vor fi diamante puse-n cununa mea!
În glorie voi rămâne pentru eternitate:
Acolo-mi este locul, pe plaiuri minunate!
Trecută este ziua? Aș zice, mai degrab':
Un răsărit în ceruri al unui rob pribeag!