Siguranță vs. Perseverență (Ioan 10:27-29)

I. SIGURANȚA CREDINCIOSULUI

După momentele de entuziasm și bucurie de la începutul relației cu Domnul apar foarte repede problemele, eșecurile, loviturile, falimentele, dezamăgirile. În contextul acesta poate apărea descurajarea și odată cu ea îndoiala în ce privește propria mântuire. Iată câteva pasaje din Biblie care ne învață în mod cât se poate de explicit că mântuirea este sigură pentru cei care au experimentat o convertire autentică, chiar dacă apar probleme în timp.

-Ioan 10:27-29 „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine. Eu le dau viață veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mana Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mana Tatălui Meu”.

-Romani 8:35-39 „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: "Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat." Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru”.

-2Timotei 1:12 „Și din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e rușine, căci știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea”.

-Evrei 10:14 „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți”.

Observați faptul că siguranța mântuirii atârnă mai degrabă de ceea ce face Dumnezeu pentru cel credincios și nu de ce poate face credinciosul pentru sine. Apostolul Pavel spune creștinilor din Filipi: „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”. (Filipeni 1:6) Sfânta Scriptură oferă siguranță cu privire la mântuirea noastră, siguranță care ține în primul rând de suveranitatea și credincioșia lui Dumnezeu.

II. PERSEVERENȚA CREDINCIOSULUI

Tot Sfânta Scriptură vorbește cât se poate de explicit despre faptul că adevăratul creștin va persevera în credință până la capăt astfel ca Domnul să poată împlini promisiunile eterne față de el. Iată câteva pasaje biblice care ne învață despre nevoia de a persevera pe calea Domnului.

-Ioan 10:27-29 „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu”.

-Matei 24:12-13 „Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit”.

-Filipeni 2:12 „Astfel, dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea”.

-Evrei 3:6,14 „Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Și casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită și nșdejdea cu care ne lăudăm. . . Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început,”.

Perseverența este o latură foarte importantă a vieții noi în Hristos. Perseverența (stăruința) este o dovadă de autenticitare în ce privește experiența mântuirii și o garanție de viață eternă. Domnul Isus a spus: „Celui ce va birui și celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele ii voi da stăpânire peste neamuri”. (Apoc. 2:26) Siguranța și perseverența sunt așezate împreună în Scriptură ca și cele două fețe ale unei monede.

ÎNCHEIERE

Poate cineva cu spirit analitic se întreabă: Nu cumva există aici un conflict de concepții? Dacă mântuirea ține de harul lui Dumnezeu; de ce mai este nevoie ca eu să perseverez? Sau, dacă eu perseverez în păzirea lucrurilor lui Dumnezeu, nu cumva viața veșnică mi se datorează? Este o antinomie, ar spune unii, o aparentă contradicție între două concepții care sunt la fel de adevărate și necesare. O aparentă contradicție, pentru că întreaga lucrare de mântuire este o colaborare între Dumnezeu și om, fiecare având contribuția lui fără de care nu se poate.

Da, este foarte important să punem siguranța oferită de Dumnezeu și perseverența credinciosului împreună. Învățând numai despre sigurănța eternă fără nevoia de a persevera încurajezi o persoană la un trai lumesc. Și invers, dacă vorbești numai despre nevoia de a persevera fără să-i oferi creștinului siguranță pentru viitor și eternitate se poate ajunge foarte ușor la descurajare și abandon. Puse împreună însă, doctrina siguranței aduce mângăiere iar cea a perseverenței consistență în viața de credință. Cuvântul Domnului oferă certitudini pentru cei serioși cu Dumnezeu.

ILUSTRAȚIE: Permitețimi să ilustrez printr-o istorie veche felul cum lucrează siguranța mântuirii inspirată de Evanghelie împreună cu perseverența sfinților pe Calea Domnului.

Ioan Hrisostom, ilustru părinte al Bisericii, episcop de Constantinopol, a trăit în jurul anului 400. Datorită darului său strălucit de a predica a fost supranumit „Ioan Gură-de-Aur”.

Când s-a stârnit un val de prigoană, împăratul roman Arcadie a cerut ca Hrisostom să fie adus în fața sa și a încercat să-l intimideze. El i-a zis: „Am să te trimit în exil”.

Dar, Hrisostom a răspuns: „Tu nu mă poți exila, căci toată lumea e a Tatălui meu”.

-„Atunci am să te omor”, strigă Arcadie.

-„Tu nu poți să mă omori, căci viața mea este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”.

-„Îți voi confisca toate averile”.

-„Împărate”, zise Hrisostom „comorile mele sunt în cer, unde de mult e și inima mea”.

-„Atunci te voi izgoni dintre oameni, ca să nu mai ai nici un prieten”, zise împăratul.

-„Nici aceasta n-o poți face, căci eu am un Prieten în ceruri, care mi-a promis că niciodată nu mă părăsește”.

Iacov spune, „credința lucrează împreună cu faptele, și, prin fapte, credința ajunge desăvârșită”. (Iacov 2:22) Siguranța cu privire la viața veșnică înspirată de Evanghelie l-a întărit în credință pe Hrisostom în fața morții, iar prin determinarea personală de a rămâne credincios lui Dumnezeu până la capăt, Hrisostom, și mulți alții ca el, au primit vrednicia de a fi pomeniți cu cinste în Biserică și urmați întrale credinței.

Și pentru că am amintit de Ioan Gură de Aur, închei cu o vorbă de-a dânsului: „Mântuirea este, în acelaşi timp, şi lucrarea lui Dumnezeu, dar şi lucrarea noastră”.