Mergând pe drum, odinioară printre copaci cu flori de tei,
Găsi un om în fapt de seară, stând obosit sub anii grei.
Privind la el cu duioşie, l-am întrebat: „Ce ai păţit,
De plângi că pentr-o rană vie şi de durere eşti lovit?”

Bătrânul, se uită la mine, privindu-mă cu drag, smerit,
Şi spuse-atunci printre suspine: „Plâng pentr-un fiu nemântuit!
Eu am în casa mea doi fii şi i-am crescut cu dor şi drag,
Dar cel mai mare a plecat printre străini, umblând pribeag!
Cel mic, a rămas lângă mine, cu dorul şi cu visul lui,
Ascultător în cele sfinte, slujind în Casa Domnului…
Cel mare, a plecat de-acasă în lumea care l-a chemat,
Lăsându-mă în grea durere cu sufletul nemângâiat!
Şi-l chem mereu, mereu acasă… Şi plâng mereu la-Altarul Sfânt, Cerându-I Domnului să-i iasă în calea lui cât mai curând!
Aştept mereu să îmi răspundă, să ştiu că-i bine, sănătos,
Că a scăpat de grea osândă şi e pe Calea lui Hristos!


Aştept… Şi lacrimi curg pe gene, răspuns nu vine, nicidecum.
Şi inima în mine geme, privind mereu pe-acelaşi drum
Pe care a plecat odată... O, Doamne Sfânt, Tu azi îl iartă,
Şi-adu-l în Casa Ta, acum!” ... . .
Şi abia plecă bătrânul… Ochii lui se-nalţă-n sus,
C-o privire scrută zarea, implorându-L pe Isus:
-„Oh! Părinte-al Veşniciei, Dumnezeule Slăvit,
Dumnezeul Mântuirii, care-atâta m-ai iubit,
Tu eşti Domn, Stăpân al Vieţii,
Ţie Doamne mă închin,
Am copilul care astăzi, e plecat printre străini…
Plâng, o, Doamne cu suspine şi oftez mereu cu-amar,
De prin văile străine, Tu adu-L acasă, iar!
Cercetează-i azi fiinţa, dă-i un duh de îndurare,
Iar în suflet, pocăinţa, pentru fiul meu cel mare!” ... . .
Voi părinţi, ce la Altarul Domnului strigaţi mereu,
În durere şi cu lacrimi Îl chemaţi pe Dumnezeu,
Pentru fiii care-odată au trecut prin adunare,
I-aţi adus pe braţ de tată, pentru binecuvântare,
V-aţi rugat în rugă sfântă Domnului, ca să-i păzească,
Si la vremea hotărâtă s-ajungă-n Ţara Cerească…
I-aţi încredinţat în Mâna Celui Sfânt şi-Adevărat,
Însă, fiul cel mai mare în lume a apucat…

Ridicaţi-vă privirea către Domnul Sfânt, milos,
El mai poate să aducă pe fiul necredincios…
Întăriţi-vă genunchii! Şi-astăzi Domnul este Viu!
Cercetează EL rărunchii… Cercetează pe-al tău fiu!
Dumnezeu mereu vorbeşte cu putere din Scriptură,
Şi prin Duhul azi vesteşte: „Eu nu voi lăsa din turmă
Nici o unghie să piară, nici un fiu necredincios,
Pe nimeni care odată s-a-ndepărtat de Hristos!
Voi aduce-n al Meu staul pe copiii rătăciţi,
Care au pierdut cărarea şi sunt azi, nemântuiţi!
EU voi împlini Cuvântul! Dar voi staţi în rugăciune
Pân-la vremea hotărâtă, când îi voi chema pe nume!”

Daniela Banita