Strigăt pentru o trezire

Nu ne mai iubim deloc, aproape ne urâm de moarte.
Pereții ce-s reci, privirile șterse și foile inimii rupte din carte!
Nu ne mai suportăm, ani întregi trăim o tortură și-un chin,
Zâmbim tot mai rar, dar chiar și atunci, ascundem sub zâmbet un aprig venin!
Principii, valori și lucruri străvechi au rămas o formă palidă și lipsită de sens.
Vrem să fim într-un pas cu tot ce-i măreț, dar ne doare mișcarea chiar și în mers!
Doar părem că suntem, dar nu suntem deloc ceea ce vrem să arătăm tuturor,
Suntem doar o formă lipsită de sens, plini de răni și de vise pierdute ce dor!
Religie falsă, măști doar de formă, evlavie moartă cu anii în noi.
Mergem cu toții regulat la închinare, ne urâm totodată și aruncăm cu noroi!
Vorbe ce-s grele ne zboară rapid dintr-o gură plină de aspidă amară,
Suntem... de fapt doar părem că suntem curați, dar cu haina din suflet murdară!
De ce să ne amăgim chiar pe noi că suntem doar de ochii cuiva mai curați,
Când în inima noastră știm foarte bine că suntem doar robi ce pledăm vinovați!
Vinovați de ură, de moarte de suflete, de fariseism și dogme cumplite,
Și ne ținem că suntem, deși nu suntem decât niște bieți oameni îngenunchiați de ispite!
Deși spunem că credem în Isus salvarea, prin purtare arătăm exact opusul.
Ne luptăm pentru titluri, atenție, seamă și o facem adesea pe-acel ce-i supusul!
Dar în noi arde ceva ce-i firesc, ceva ce-l ascundem cu grijă de toți,
Ce spunem că-i mort, că l-am răstignit, dar el e tot viu... și noi suntem morți!
Eul din piept, ce geme-n mândrie, ne omoră zi de zi credința, salvarea,
Dar noi îl iubim, îl îngrijim cu iubire nespusă și-l punem pe-un tron mai înalt ca si zarea!
Ne mai numim creștini, deși ne urâm cu o ură de moarte zvâcnită,
Nu ne mai suportăm, ne criticăm, ne vorbim pe ascuns cu o ură pripită!
Da, am ajuns vremurile despre care Pavel a spus, vremuri ce-s grele, cele din urmă!
Și iată-ne rătăcind printre stânci, oi rătăcite, fără stăpân, fără de sens și fără de turmă!
Oi ce-s rebele, cu destin prea firesc, sau poate capre în piele de oaie?
Ce faci în viață și cui tu slujești, într-o zi s-a vedea după roade, nu droaie!
Aș vrea să mai existe o trezire, una, să mai învie în noi trăirea sfântă,
Ca rodul să vorbească pentru noi și fapta ce-ades e tăcută să cuvânte!
Aș vrea o naștere din nou curată să mai vedem în adunare printre frați,
Căci altfel toți ne pierdem, toți, și vom pleda în fața Lui ca vinovați!
Și vinovați vom fi de sânge sfânt, că nu l-am acceptat ca pe-o salvare,
Ci dogme noi ne-am inventat și legi, sperând că vom fi vrednici de chemare!
O, iartă-ne, Stăpâne, că suntem doar niște oameni ignoranți și plini de-o falsitate nesfârșită,
Mai dă-ne ploaie cu o naștere de sus și pune-n noi o inimă supusa si sfințită!