LUMINA DE LA DUNĂRE

Povestea lui Vlad și Ana

Autor: Cristian Diaconița

1.
La Dunăre, într-o seară,
Când cerul se-aprindea ușor,
Vlad cobora din România,
Cu dor de drum și viitor.

2.
Iar peste ape, în Serbia,
Ana privea spre cer senin,
Și-o rază albă, strălucită,
Se cobora din cer divin.

3.
În vis, amândoi vedeau o cruce,
O biserică pe-un deal,
Și auzeau o tainică chemare:
„Porniți pe-un drum fără egal.”

4.
Când Vlad în Serbia ajunse,
Pe Ana o întâlni,
Iar două inimi, fără veste,
În clipa aceea se uniră.

5.
Două cruci vechi atunci găsiră,
Din lemn, cu semne pe-amândouă,
Și când aproape le-au adus,
O lumină se aprinse-n ele nouă.

6.
Porniră împreună-n taină,
Prin sate, munți și prin cetăți,
Căutând un vechi manuscris
Și adevărul din vremuri îndepărtate.

7.
Prin Serbia au mers cu teamă,
Prin codri reci și drumuri grele,
Dar Ana nu mai era singură,
Iar Vlad veghea mereu asupra ei.

8.
La Dunăre s-au oprit o vreme,
Privind cum apa curge lin,
Și Vlad i-a spus: „Mă bucur mult
Că te-am întâlnit pe-acest pământ divin.”

9.
În Bulgaria-au găsit o taină,
O biserică și-un turn bătrân,
O cheie ascunsă printre pietre,
Sub semnul crucii, de demult și sfânt.

10.
Prin Grecia au urcat spre munte,
Pe ploi și vânt, pe drum pustiu,
Dar mâna Anei era-ntr-a lui,
Și împreună mergeau mereu.

11.
În mănăstire-un călugăr
Le-a spus cu glasul liniștit:
„Comoara nu-i puterea lumii,
Ci sufletul de Dumnezeu iubit.”

12.
În Muntenegru, printre stânci,
Au găsit o poartă de piatră,
Iar cheia le-a deschis o taină
Ce le schimba viața toată.

13.
Apoi spre Italia plecară,
Pe drumuri lungi și necunoscute,
Unde-un cavaler fără nume
Păstra povești demult pierdute.

14.
Dar omul ce-i urmărea-ntruna
Avea un dor ascuns în el:
Își căuta demult părintele
Și adevărul despre el.

15.
Mihail le-a spus povestea tristă,
Iar Vlad și Ana l-au primit,
Nu ca pe-un dușman în calea lor,
Ci ca pe-un om ce-a fost rănit.

16.
Și astfel trei porniră-n lume,
Cu șase taine înaintea lor,
Cu rugăciune și-adevăr,
Cu nădejde și cu dor.

17.
Prin Franța au găsit castelul
Ascuns în ceață și-n mister,
Iar oglinzile le-au arătat
Dorințe ascunse-n sufletul lor.

18.
Vlad a ales să nu se teamă,
Ana iubirea a ales,
Iar amândoi au înțeles
Că adevărul îi călăuzește.

19.
Acolo-a șasea cheie-o găsiră,
Cu scrisul tatălui lui Mihail,
Și pentru prima dată-n suflet
Speranța străluci în mod senin.

20.
Spre România se-ntoarseră,
La Dunărea de la-nceput,
Căci drumul lor acolo-n lume
Cu-o întâlnire a început.

21.
Într-o peșteră adâncă,
Sub malul Dunării bătrân,
Găsiră ultima taină,
Ascunsă de-un trecut străbun.

22.
Șapte chei atunci uniră,
Credință, dragoste și har,
Iertare, nădejde, adevăr,
Curaj și jertfă, toate-n dar.

23.
Și poarta cea de piatră mare
În fața lor s-a deschis ușor,
Dar n-au găsit comori lumești,
Ci taina dragostei din dor.

24.
Mihail și-a găsit puterea
Să ierte tot ce l-a durut,
Iar omul ce fusese dușman
Spre calea binelui s-a dus.

25.
Vlad și Ana, împreună,
Au înțeles atunci deplin
Că iubirea care-i unește
Nu poate fi învinsă de destin.

26.
Au rămas în România,
Sub cerul nostru luminos,
Și-au ridicat o casă simplă,
Cu Dumnezeu și cu Hristos.

27.
Și primul fiu le-a fost Mircea,
Cu ochii plini de curiozitate,
El asculta povești de-odinioară
Despre călătorii și cetăți uitate.

28.
Apoi veni și Alex,
Cu hărți desenate zi de zi,
Și întreba despre ținuturi
Și drumurile ce-i vor uni.

29.
Iar cel de-al treilea, Constantin,
Umplu casa cu bucurie,
Și-n brațele părinților săi
Crescu în pace și iubire vie.

30.
Cinci suflete mergeau la Dunăre,
Când soarele cobora ușor,
Mircea, Alex, Constantin,
Cu Vlad și Ana lângă dor.

31.
„Aici ne-am întâlnit odată”,
Spuse Ana cu glas lin,
Iar Vlad privea spre apa mare:
„Aici începu al nostru destin.”

32.
Nu aurul fusese comoara,
Nici cheile din vremi străbuni,
Ci dragostea ce-i ținea aproape,
Credința și cei trei fii ai lor.

33.
Iar peste Dunăre, în seară,
O lumină se ridică-n zbor,
Vlad, Ana, Mircea, Alex, Constantin —
O familie unită prin iubire și Dumnezeu.

SFÂRȘIT