Numai când e armonie
Între trup și duh e bine.
Atunci viața-i bucurie
De aici până-n vecie.
Iar cărarea bună ține
Și aici, și-n slăvi senine.

Dacă trupul nu ascultă
Și pe suflet nu-l urmează,
Vor ajunge robi ai poftei.
Atunci care-i rostul trudei
C-amândoi au să cadă,
Pe Domnul nu au să-L vadă.

Prin păcat se pierde harul,
Fără har, omu-i căzut.
Și nu poate să nu facă,
Fiindcă diavolu-l provoacă,
Răul care n-ar fi vrut
Nicidecum să-l fi făcut.

Numai când se-ntoarce omul
Iar la Domnul să-i dea har
Poate iar să se ridice,
Mai departe, să nu pice
Și să mai facă bine iar
Prin Duhul Sfânt primit în dar.

Dragul meu, păcatul strică
Mai întâi iubirea ta.
Îți va pierde omenia
Și-ți trezește dușmănia,
Și cruzimea cea mai rea,
Dacă cumva-l vei urma.

Iar, la rândul lor, acestea
Alte rele-n alți-aprind.
Și-apoi relele amare
N-or mai avea stăvilare.
Cine știe cât se-ntind?
Și rodesc pe mulți, rănind.

Roada Duhului răbdarea,
Când rodește între sfinți,
Se bucură toată-adunarea,
Se coboară-nviorarea
Peste toți frații pocăiți
Și propășesc lucrând uniți.
Amin.
(Luni, 18 mai 2020)